Arhiepiscopul Pimen:

Trebuie să alergăm la scaunul de spovedanie cât mai des

În omilia sa din 7 octombrie 2018 de la Parohia Gemenea, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a îndemnat credincioşii „să alerge cât mai des la scaunul de spovedanie” pentru ca să fie pregătiţi mereu pentru Împărăţia cerurilor.

Ierarhul a continuat spunând că mai ales tinerii ar trebuie să se spovedească, „pentru că la tinereţe omul este asaltat de multe gânduri, vorbe şi fapte păcătoase”.

În predica sa, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a explicat celor prezenţi înţelesurile pericopei învierii fiului văduvei din Nain.

„Omul se naşte, creşte şi moare la sorocul rânduit de Dumnezeu. Ştim lucrul acesta şi trebuie să ştim mai bine că vom da seamă de faptele noastre pe care le-am făcut, pentru cele bune vom lua răsplata, iar pentru celelalte pedeapsa” a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.

Arhiepiscopul Sucevei a evidenţiat că noi toţi „ştim că vom muri, dar nu ştim când, de ceea trebuie să fim pregătiţi în tot ceasul, în toată ziua şi în tot timpul.

Să fim pregătiţi pentru sfârşitul vieţii noastre ca să fie creştinesc, ca să dăm răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu“.

Prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen în comuna Stulpicani a fost prilejuită de sfinţirea unei anexe a ansamblului parohial care va servi activităţilor sociale desfăşurate de credincioşi.

Atât la Sfânt Liturghie, cât şi la slujba de sfinţire au fost prezenţi invitaţi de onoare şi preoţi din parohiile învecinate, clerici din Ucraina, nordul Bucovinei şi Chişinău.

Părintele paroh, Iulian Ordinschi, a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.

Biserica Parohiei Gemenea este o construcţie de zid, pe temelie de piatră, şi are o vechime de 144 de ani, piatra de temelie fiind aşezată în anul 1874. (Basilica.ro)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: