O inimă umbrită de durere

> Răspuns la “Scrisoare către prieteni”, semnată de Dumitru Brădăţan (ziarul “Crai nou” de luni, 8 octombrie 2018)

 Nu ştiu dacă au mai spus-o şi alţii: un prieten îţi este cu atât mai prieten cu cât îl vezi mai rar! Cel puţin asta mi se întâmplă mie, care sunt prea legat de treburile gospodăreşti, dar şi de afecţiunile trupeşti, încât rar, foarte rar, reuşesc să mă văd cu oameni dragi sufletului meu, între timp, anii mulţi, putând conduce la vorbele “X îmi este un prieten”.

De la acestea nu face excepţie nici scriitorul Dumitru Brădăţan, alias Dumi Brad sau, simplu, doar D.B., pe care l-am cunoscut cu vreo 10 ani în urmă, prin intermediul ziarului meu de fiecare zi, “Crai nou”, şi pe care îl văd de câteva ori pe an, la fiecare întrevedere rămânând cu câte ceva din starea de bună dispoziţie a acestui “Creangă” al zilelor noastre, cum l-am numit cândva, citindu-i cărţile, cu tot felul de informaţii, lucruri haioase, sintagme pline de duh, interviuri; peste toate un stil incitant, care te mână la pagina următoare..

Şi dacă cineva îţi este prieten, evenimentele din viaţa lui, plăcute sau mai puţin plăcute, fără să vrei, te mişcă şi pe tine, muritor al planetei albastre.

Asta s-a întâmplat, la ceas târziu de seară, când, de regulă, întorc paginile ziarului, dornic de a afla noutăţile din urbea noastră. Aveam în faţă ziarul “Crai nou” de luni, 8 octombrie 2018. Un titlu, formulat poetic: “Inimă răcită prea devreme”, dintr-o “scrisoare către prieteni”, mă captivează, mă răscoleşte. Cuvintele, propoziţiile, frazele se succed cu repeziciune: “Mai bine 10 ani ca o lebădă, decât 100 de ani ca o cioară… Să nu plângem că ne despărţim/ Să ne bucurăm c-am fost împreună…”. Şi am ajuns la sfârşit: “iscăleşte Dumitru Brădăţan, prieten-iubit-soţ (nu în cele din urmă) 11 ani” . Mă dumiresc greu, dar pe deplin, când ajung la pagina cu mică publicitate – Decese, citind anunţul dat de colegii de la “Crai nou”.

www.romanidecentenar.ro

Împărtăşind durerea maestrului D.B., am meşteşugit câteva versuri. Întotdeauna am crezut că doar poezia poate surprinde mai bine momentele deosebite din viaţa ta sau a semenilor: La ceas târziu de seară,/ Stau cu “Crai nou” în faţă…/ O ştire mă-nfioară;/ Singur, rămas-n viaţă,/ Maestrul Dumi Brad,/ Când frunze, molcom, cad./ Fără de jumătatea,/ Ce-i luminase un crâmpei din viaţă;/ Acum, din nou tovarăş,/ Fi-va singurătatea,/ Prin codrii Suceviţei, cu inimă de gheaţă./ O “inimă răcită prea devreme”,/ O alta-nmărmurită, cu stins glas;/ Doar amintiri, ce-or şti mereu să cheme/ Tăcute, triste, clipe de veşnic bun rămas,/ Tot refuzând plecarea, nefericitul ceas!

Regrete, sincere condoleanţe!

Ing. CONSTANTIN HLUŞNEAC

P.S. Pentru un final filosofic, cu o părticică de optimism, mai greu de înţeles, versurile lui Serghei Esenin, providenţiale: “Binecuvântat să fie deci/ Că trăiesc şi că mă duc spre moarte”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: