Ioan Stan avertizează în Senat asupra unor maşinaţiuni legate de aplicarea MCV privind accesul României la fondurile europene:

N-ar mai trebui să îngăduim a fi trataţi altfel decât cu acelaşi respect cu care am dovedit că tratăm UE

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a susţinut, miercuri, în plenul Senatului o declaraţie politică în care a salutat poziţia premierului României, Viorica Dăncilă, în Parlamentul European.

El consideră că nu ar mai trebui să existe abateri de acum încolo de la poziţia cucerită de aceasta, avertizând că există posibilitatea unor maşinaţiuni prin care aplicarea MCV să aibă ca efect limitarea accesului României la fonduri europene.

 „Cu siguranţă încă ne aflăm sub imperiul sentimentului indus de prestaţia premierului Viorica Dăncilă în Plenul Parlamentului European acelora dintre noi pentru care valorile definitorii ale poporului român le sunt călăuzitoare, sentimentul demnităţii şi al dreptăţii, al curajului de a spune lucrurilor pe nume, chiar dacă acest nume nu gâdilă prea plăcut anume urechi, deprinse să audă doar acorduri totale şi necondiţionate. Este cu adevărat timpul ca şi România să fie auzită când are de spus lucruri la care statutul de ţară europeană ne dă dreptul şi, mai ales, România are dreptul de a primi răspunsuri la întrebările pe care le pune, are dreptul de a cere să fie tratată, în circumstanţe clar asemănătoare, cu aceleaşi unităţi de măsură ca şi alte state europene. Iar întrebările pe care România le-a pus clar şi ferm Parlamentului European, prin vocea primului său ministru, sunt de primă mărime, de maximă importanţă” a spus Stan.

El a menţionat că a ales să-şi facă publice opiniile în legătură cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) atârnat de gâtul României în chiar anul aderării României la UE şi că trebuie să facă măcar câteva precizări.

„În condiţiile în care nu există o definiţie unanim recunoscută în cadrul UE a conceptului «stat de drept», a devenit un clişeu afirmaţia că în România ar avea loc un asalt al Guvernului şi al Parlamentului asupra statului de drept. Dar niciun înalt funcţionar UE, niciuna din instituţiile sale nu a fost în măsură să precizeze care text de lege, care măsură politică, care gest al Guvernului român susţine această afirmaţie” a declarat senatorul PSD de Suceava.

El a adăugat că, pe de altă parte, sesizările României pe lângă Comisia Europeană în legătură cu derapaje ale statului de drept şi violări ale drepturilor omului în numele luptei împotriva corupţiei nu au primit nicio cooperare din partea Comisiei, aşa cum ar fi fost obligaţia sa reieşită din MCV, Comisia girând astfel aceste derapaje.

Ioan Stan se întreba dacă nu cumva instituţiile europene n-au respectat prevederile MCV, ştiind că acest document abundă de inexactităţi care, deşi au fost mereu sesizate de România, nu numai că nu au fost corectate, dar nici măcar nu au fost consemnate.

„La fel, solicitările României ca în cadrul MCV să se facă precizată poziţia europeană în legătură cu imixtiunea anumitor instituţii în actul de justiţie, cu fenomenul justiţiei selective şi şantajul sistematic asupra procurorilor şi judecătorilor. Nici pomeneală ca rapoartele MCV să facă vreo referire la aşa ceva. Dar nu putem să nu constatăm că şefii acelor instituţii, care au comis abuzuri, potrivit propriilor declaraţii, magistraţii care au acceptat să lucreze pe baza informaţiilor şi indicaţiilor primite de la acele instituţii şi necunoscute acuzaţilor au fost lăudaţi şi decoraţi de state membre UE. Cum se poate înţelege şi admite aşa ceva? De ce rămâne numele «experţilor» care au redactat rapoartele MCV cu privire la România un mare secret? Este aceasta o manifestare a transparenţei declarate ca fiind una din valorile noastre comune?” a întrebat senatorul PSD.

El a notat că sunt peste 10 ani de aplicare a MCV în România.

„Având în vedere ineficienţa de care a dat dovadă pe întreg acest parcurs, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm, aşa cum a făcut premierul nostru, în ce fel a apărat MCV drepturile cetăţenilor români, cine a furnizat datele şi a omis din neglijenţă sau rea-credinţă realităţile româneşti care au stat şi vor sta la baza acţiunilor Guvernului român. Sau avem serioase motive să credem că regia ce a guvernat şedinţa – mă refer la nerespectarea regulilor de procedură – ascunde cu bună ştiinţă nevoia unor state membre de a adopta propunerea de regulament a Comisiei Europene şi a Parlamentului European nr. 136/2018, care se referă la protecţia Uniunii Europene în cazul unor deficienţe grave de nerespectare a statului de drept în statele membre. Aceasta însemnând că accesul la fondurile europene în acele state membre UE, în care se constată aceste deficienţe, să poată fi suspendat, retras, chiar în situaţia proiectelor actuale, care se află deja în derulare, sau ca aceste state membre să nu mai poată accesa alte fonduri” explică Ioan Stan.

Senatorul sucevean crede că, dacă aceste temeri nu se vor confirma, România trebuie să-şi păstreze poziţia cucerită de Dăncilă în Parlamentul European.

„Chiar dacă până la punerea în aplicare a unor astfel de maşinaţii va mai trece o vreme, chiar dacă aceste temeri vor rămâne doar nişte temeri, consider că n-ar trebui să ne mai abatem de acum încolo de la poziţia cucerită de doamna prim-ministru şi n-ar mai trebui să îngăduim a fi trataţi altfel decât cu acelaşi respect cu care am dovedit că tratăm Uniunea Europeană, în care suntem, cu certitudine, parte cu drepturi egale” a conchis Ioan Stan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI