Rugbi, Divizia Naţională

Victorie confortabilă pentru RC Gura Humorului în primul meci al sezonului în faţa propriilor suporteri

În primul lor joc pe teren propriu din Divizia Naţională, rugbiştii de la RC Gura Humorului au dispus fără probleme, cu 66-12, de codaşa CSM Sibiu. Nu mai puţin de 10 eseuri au marcat în acest joc sportivii de la echipa condusă de Andrei Varvaroi, Ştefăniţă Rusu şi Mihai Coca.

„După cum o arată şi scorul, a fost un meci controlat de echipa noastră. Ne-am folosit de acest prilej pentru a folosi mai mulţi jucători pe care, din diferite motive, nu ne-am putut baza în primele două partide. În momentul în care s-a pus problema înfiinţării acestei echipe, ne-am stabilit drept obiective promovarea tinerilor şi formarea în timp a unei echipe competitive. În meciul cu Sibiul, spre exemplu, s-au aflat pe teren nu mai puţin de 8 jucători cu vârsta mai mică de 20 de ani. Toate eforturile noastre nu ar fi posibile fără ajutorul DHL România, al Băncii Comerciale Române, precum şi al celorlalţi factori de sprijin, care sunt Primăria Gura Humorului, Fundaţia «Te Aud» România şi George Straton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Rugby”, a declarat managerul Ştefăniţă Rusu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: