Rugbi, Divizia Naţională

CSM Suceava a câştigat pe terenul celor de la CSAUAV Arad

 CSM Bucovina Suceava a obţinut a doua victorie în deplasare în acest sezon al Diviziei Naţionale, după ce s-a impus cu scorul de 30-18 pe terenul formaţiei CSUAV Arad.

„Am început meciul cu unele ezitări, astfel că s-a ajuns ca în minutul 15 gazdele să conducă cu 8-0. Din acel moment însă am pus stăpânire pe joc. Am reuşit să întoarcem rezultatul până la pauză, 15-8, după care am dominat şi repriza a doua, impunându-ne destul de clar. Pentru noi urmează acum derbiul local cu Rugby Club Gura Humorului, care va avea loc sâmbătă, cel mai probabil de la ora 11.00, pe stadionul Unirea”, a declarat antrenorul Bucovinei, Marius Colţuneac.

Pentru gruparea suceveană în partida de la Arad au punctat Manolache – trei eseuri, Dusacovschi – un eseu şi Andrei Rusu – două lovituri de pedeapsă şi două transformări.

„Am avut o deplasare lungă şi un meci dificil, dar ne-am descurcat. Începutul nu a fost deloc uşor, însă ne-am revenit pe parcurs şi am câştigat.

Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru sprijinul acordat şi salutăm sosirea în rândul susţinătorilor rugbiului sucevan a firmelor Romfour şi Savcom” a declarat antrenorul echipei CSM Suceava, Marius Colţuneac.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: