A cincizecea ediţie a Concursului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”

„Cine vine la «Labiş» vine la Labiş”

Trecură anii, cu voia sau fără voia noastră. Unde s-au dus, de ce s-au dus şi cât din noi au luat cu ei? Întotdeauna e ori prea târziu, ori prea devreme să ne întrebăm. Sunt misterele timpului, care arde apoi îngheaţă pe unde trece.

1968 este punctul de început al acestei poveşti de după moartea poetului, aflat chiar aici, în incintele şi-n altarele sale: Mălini, Fălticeni, Suceava.

A fost o oră fastă, un ceas prielnic, un gest recuperator, a cărui întrupare s-a datorat în foarte mare parte profesorului Eugen Pleşca, preşedintele de atunci al noului Comitet Judeţean de Cultură şi Artă, a fost un recipient în care s-a adunat şi s-a păstrat puterea poeziei labişiene, ca apoi să se reverse asupra atâtor autori tineri de literatură, încât n-ai cum să nu te miri, să te minunezi şi să te simţi fericit.

100 de zile, din cincizeci de ani, au fost pline de Labiş, în feluritele sale stări de agregare, până la buza clipei, până când tot alaiul se întorcea la Suceava, ca într-o Cetate de Scaun, unde se oficia despărţirea, întotdeauna sub speranţa viitoarei toamne astrale.

Aşa a fost în cei 28 de ani în care m-am aflat la Suceava, aşa a fost şi după aceea, în anii în care am venit ca invitat, cu excepţia lui 2008, când inima mea a zis nu, şi până în ziua de azi.

Ca într-o spirală la ale cărei pornire şi înălţare s-a aflat, cel mai adesea, Margareta Labiş, sora providenţială a poetului, s-au alăturat poeţii tineri (în numărătoarea mea peste 5000), membrii juriilor (cineva ar trebui să le pomenească numele), care au oficiat după ritualurile unor critici avizaţi, apoi multele mii de participanţi la festivităţile urmate în tot judeţul şi organizatorii de la judeţ, din oraşe şi din sate. A existat întotdeauna un „centru” unde s-au gândit ediţiile, cu oameni din instituţiile culturale coordonatoare, executanţi îndeobşte pricepuţi. Nimic n-a fost uşor, nici într-o etapă, nici în alta.

Cele cincizeci de ediţii se pot subdivide pe mai multe secvenţe temporale şi pot fi comentate mai ales de către cei care au viziunea întregului, din ce în ce mai puţini, constituind materia unei interesante hermeneutici.

Cred în utilitatea unei dezbateri la lumina zilei, necesară pentru alungarea rutinei, a cabotinajului organizatoric, pentru că de multe ori activităţile suplimentare, adiacente, au intrat prea mult pe teritoriul lui Labiş şi al poeţilor tineri laureaţi. Nu e vina celor care vreau şi încearcă să intre pe acest teritoriu, ci a celor care îi lasă şi îi invită (expoziţii, lansări de cărţi din zone îndepărtate de literatură). Nu renunţare totală, ci discernământ profesionist se cere. Cred, prin urmare, într-o reînnoită lectură şi punere în pagină a evenimentului, pentru că până şi un concurs longeviv ca acesta, la 50 de ani, începe să resimtă boala oaselor de sticlă. Doctorii cei mari şi buni sunt, în primul rând, membrii juriilor, apoi organizatorii din tranşee şi publicul avizat.

Ne-au păşit pragul, de fiecare dată, scriitori de vază ai literaturii române. Numele şi poezia lui Labiş au fost răspândite cu putere mare de-a lungul şi de-a latul ţării, în Bucovina de Cernăuţi şi în Republica Moldova. Nu e puţin! Ba e chiar mult! Dar ca să rămână aşa urmează să credem şi să ştim ce facem, să cercetăm, să căutăm şi să aflăm adevărul, să-i înţelegem pe poeţii tineri care se aşază sub semnul heraldic al lui Labiş! De-a dreptul uimitoare, în firescul ei, mi se pare lista laureaţilor, mai ales aceea a Marelui Premiu. O antologie, cu puţine frontiere, devine o datorie şi o provocare, imediat după treapta 50.

Poate şi bunii labişologi (îi amintesc aici doar pe neostenitul polemist şi istoric literar Nicolae Cârlan şi pe excepţionalul teleast şi scriitor Grigore Ilisei) şi-au luat putere şi avânt de la „mişcarea” culturală care a devenit Concursul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”.

Şi, vorba rămasă celebră, a prozatorului Dumitru Radu Popescu, acela care mult bine a făcut literaturii sucevene, cei care vin la Concursul „Labiş” vin la poetul Labiş.

Nu avem voie să-i uităm nici pe cei care se uită azi la noi de dincolo de nori, labişieni declaraţi, „cu carnet”, cum zicea poetul Ion Gheorghe, „fanatizaţi” (în cel mai ales înţeles al cuvântului) de poezia şi de destinul Poetului.

Dumnezeule, ce echipă! Iată-i pe Mihail Iordache, deschizătorul de orizonturi, pe Vasile Rusu, Gh. Lupu şi Roman Istrati, inegalabila tripletă de la la fel de inegalabilul Colegiu Tehnic „Petru Muşat” din Suceava, pe George Damian, poet şi radioreporter faimos în epocă, Ioana Nistor, grafician rafinat, autoarea unei adevărate efigii Labiş, marele pictor Ion Carp Fluerici, Constantin Ştefuriuc, el însuşi căzut sub tragic destin, Viorel Dârja, poet şi intelectual sclipitor, Petru Drişcu, Mircea Motrici, o voce înaltă şi patetică, Dragoş Vicol, cel care l-a cunoscut pe Labiş, Platon Pardău, redactor-şef la ziarul „Zori noi”, poet şi romancier, George Sidorovici, sfetnic înţelept şi prozator de frapantă originalitate, Ion Cozmei, fulgurantul şi neliniştitul poet, Vasile Andru, călătorul prin insomniile Bucovinei, Emil Satco, enciclopedistul, paznic neobosit şi taciturn la memoria provinciei. Sunt doar cei ai locului şi nu singurii. Ei s-au zidit în acest arc de timp labişian, i-au dat strălucire, l-au ţinut şi îl vor ţine viu şi încordat.

O singură datorie mai am de împlinit la aniversarea de azi şi anume aceea de a readuce în memorie câteva nume şi pe purtătorii lor, care mi-au fost parteneri egali şi nelipsiţi în primii 28 de ani de „Labiş”, cât m-am aflat pe puntea acestui crucişător cu poeţi.

Adrian Dinu Rachieru, criticul şi bucovineanul fără frontieră, Ion Paranici, prietenul, ziaristul şi poetul, Alexandru Toma, care, în cei 14 ani cât a fost preşedintele Comitetului Judeţean de Cultură, s-a aflat întotdeauna de partea scriitorilor şi în miezul fierbinte al Concursului, ameliorând cu înţelepciune imixtiunile politicului. Acum, după ce m-am întors de atâtea ori cu gândul în trecut, îmi dau seama ce şansă rară şi mare a avut această longevivă instituţie de-a nu fi fost împinsă şi de a nu fi lunecat în derizoriul ideologic al epocii până la sufocarea poeziei.

Reiau lista începută, cu: Rodica Dominte, directoarea Centrului Judeţean al Creaţiei Populare, o dăruită, mereu în mişcare, vizitată de harul actoriei, Ileana Şutac, aflată în primele linii a zeci de ediţii, Maria Pătraşcu, cea mai ingenioasă contabilă-şefă, Angela Sulugiuc, colegii mei Victor Rusu, Mihai Spânu, Sever Dumitrache, Ianoş Horvat, Mihai Ghercu, Ion Drăguşanul, căruia i se datorează ediţii originale, perfect regizate, el însuşi laureat, infatigabilele profesoare Mihaela Neacşu, Maria Teodoreanu, Ofelia Ducec, Viorica Petrovici, poetul Constantin Hrehor, spirit cuprinzător, călător asiduu în zariştile poeziei, inconfundabilul grafician Mihai Pânzaru-Pim, fotograful Dumitru Vinţilă, Carmelia Leonte, poetă şi eseistă, Lucia Olaru Nenati, o luptătoare cu memorie lungă, Rodica Mureşan, criticul multor autori suceveni, Octavian Nestor, profesorul cu vocaţie împlinită, Tiberiu Cosovan, Dumitru Teodorescu, L.D. Clement, carismatici jurnalişti.

Un gând aparte poetului Ion Beldeanu, statornic în dăruirea sa faţă de întreaga grupare scriitoricească din Bucovina, poeţilor Carmen Veronica Steiciuc şi Alexandru Ovidiu Vintilă, cei pe umerii cărora se reazemă prezentul mişcării literare sucevene, excepţionalei ziariste Dorina Cernica, cronicarul dintotdeauna al Concursului, şi criticului şi istoricului literar Mircea A. Diaconu, lector asiduu al autorilor tineri participanţi la concurs şi îndrumător apropiat şi prestigios.

Un adevărat front în apărarea şi-n promovarea cauzei au făcut şi fac, fără nicio oprire, revistele. Fără ele nici spaţiul pe care s-a întins vestea şi povestea evenimentului literar de la Suceava şi Mălini, nici istoria scrisă de acesta n-ar fi fost cele de azi. Statornică, atentă şi neorgolioasă s-a dovedit apropierea lor de tinerii autori, acordându-le pagini întregi, în toţi anii aceştia nu uşor de numărat. Convorbiri literare, Cronica, din Iaşi, Ateneu, Plumb, din Bacău, Tribuna, Steaua, Oraşul, din Cluj-Napoca, Luceafărul, din Bucureşti, Pagini bucovinene şi Bucovina literară, precum şi cotidianele Zori noi şi Crai nou din Suceava, Poesis, din Satu Mare sunt doar o parte din publicaţiile literare şi culturale care au asigurat vehicularea şi arhivarea literaturii trecute de filtrul juriilor. Ceea ce nu putem însă face noi aici şi acum este o intrare în cunoştinţă de cauză şi cu instrumentele criticii, în arhivele textelor păstrate, ne place să credem, în dosarele ediţiilor. Substanţa literară însemnată, exemplară pentru fenomenul poeziei tinerilor din ultima jumătate de veac, este păstrată acolo, precum şi în alte multe locuri, desigur îşi aşteaptă investigatorii.

De la Cluj, a trecut munţii cu mine Adrian Popescu, directorul revistei Steaua, un poet cu origini bucovinene, un iubitor de Labiş, nume de referinţă în literatura română de azi. Rămân cuprins de ideea că la Suceava sau la Mălini ar trebui să se audă numele membrilor celor 50 de jurii şi ale deţinătorilor Marelui Premiu „Nicolae Labiş”. Mulţumesc poetului Ion Manole, gazda noastră de la ediţia 50, pentru invitaţie. Mulţumim Margaretei de lângă noi.

 Recunosc că tot ce n-am spus aici, în aceste puţine pagini, şi trebuia spus s-a întâmplat doar din vina memoriei mele şi poate fi adăugat, cel puţin cu aceeaşi valoare.

MARCEL MUREŞEANU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: