A spulberat gardul unei locuinţe, apoi a fugit de la locul faptei

La puţin timp după orele prânzului, marţi, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au fost sesizaţi prin numărul de urgenţă 112 că, pe raza comunei Râşca, un autoturism s-a înfipt în gardul unei locuinţe, iar conducătorul auto vinovat de cele întâmplate a fugit de la faţa locului. Deplasaţi la locul incidentului, oamenii legii au demarat imediat cercetările, identificând conducătorul auto în persoana unui localnic în vârstă de 24 de ani, care nu este deţinător de permis de conducere pentru nicio categorie auto. În plus, maşina la volanul căreia se afla era fără numere de înmatriculare, astfel că în cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, dosar ce urmează a fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: