Handbal masculin, juniori

Vicecampioana naţională, echipa LPS Suceava, la startul unui nou sezon competiţional

După titlul de vicecampioană naţională a României, câştigat la finele sezonului trecut, echipa de handbal juniori I a Liceului cu Program Sportiv din Suceava, pregătită de antrenorul Răzvan Bernicu, debutează la finalul acestei săptămâni, duminică, de la ora 13.00, în noul campionat, cu un meci pe teren propriu în compania celor de la CSŞ Galaţi. Faţă de campionatul trecut, sucevenii vor avea un lot din care vor lipsi şase sportivi, ce-n această vară au terminat junioratul, cinci dintre ei făcând pasul la seniori, la echipa a doua a Clubului Sportiv Universitar din Suceava, cea care va evolua în eşalonul secund şi care este antrenată de fostul jucător de la LPS şi CSU Suceava, Ion Tcaciuc. Pe de altă parte, la echipa de juniori I vor veni noi jucători de la echipa de juniori II pregătită de Iulian Dugan, cea care a reuşit să câştige titlul naţional în acest an. Ca şi anul trecut, o parte dintre juniori vor evolua la ambele echipe ale Liceului cu Program Sportiv Suceava, fapt ce-i va ajuta să capete mai multă experienţă, mai ales că la juniori I vor avea adversari mult mai tari.

„Va fi un campionat mai greu decât cel precedent şi asta deoarece s-a modificat sistemul de desfăşurare, iar în partea a doua vom avea mai multe meciuri şi deplasări mai lungi. Din păcate, am avut puţin timp să ne pregătim, mai ales că o parte dintre sportivi sunt de la alte licee şi-au avut alt program în vacanţă. Sper că după ce a început şcoala să revenim la antrenamente în efectiv complet şi să intrăm cât mai repede în ritmul competiţiei. Avem în serie şi două echipe noi pe care nu prea le cunoaştem, una dintre ele fiind CSŞ Galaţi, cu care vom juca duminică în prima etapă. Sper să ajungem cât mai sus şi-n acest an, dar trebuie s-o luăm pas cu pas şi să muncim la fel de mult ca-n sezonul trecut, pentru a spera la faza finală”, a explicat antrenorul Răzvan Bernicu.

Faţă de anul trecut, prima fază a competiţiei nu va mai avea cele două turnee de sală, ci doar meciurile tur-retur din serie, 14 pentru fiecare echipă, iar mai apoi primele trei clasate vor face grupă cu primele trei din sud şi se va juca tur-retur, fără a se mai organiza turneele semifinale, primele clasate din faza a doua mergând la turneul final.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: