Protopopiatul Suceava

Reverberaţii în mileniul trei

„Biserica Română nu e deasupra neamului, ci se contopeşte firesc şi armonios cu neamul pe care îl slujeşte, îl sfinţeşte, în limba, spiritul şi sufletul său”  Grigorie Leu

Printre sutele de mii de victime ale sângerosului criminal politic Emil Bodnăraş se numără şi Vlădica Grigorie, a cărui imagine am conturat-o în monografia: „Grigorie Leu Botoşăneanu, arhiereu-vicar al Mitopoliei Moldovei şi Bucovinei”, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura George Tofan, Suceava, 2017, 440 p., şi, fragmentar, în numeroase articole publicate de presa românilor de pe trei continente.

Înaltul prelat a fost martirizat de asasini cominternişti, deoarece credea în Hristos, în valorile morale şi idealurile românilor dintotdeauna şi de pretutindeni, pentru că era un puternic bastion de trezire religioasă şi naţională, pentru că apăra cu înverşunare autocefalia instituţiei pe care o slujea cu credinţă şi devotament exemplar, pe plan local şi internaţional, pentru că ocrotea cu grijă părintească pe cei ocoliţi de noroc şi uitaţi de lume.

Faptele sale memorabile au reverberat, printre secole şi milenii, până în zilele noastre.

Cu privire la locul ce-l ocupă Grigorie Leu Botoşăneanu în istoria Bisericii Ortodoxe Române din mileniul al treilea, actualul episcop al Huşilor, Ignatie Trifu, la întronizarea sa din 22 octombrie 2017 şi cu alte ocazii, a ţinut să precizeze în mod expres locul Vlădicăi Grigorie în istoria Episcopiei Huşilor şi a lumii.

„Mi-a fost oferită cinstea de a fi întronizat episcop într-o frumoasă ctitorie ştefaniană (1495) şi păşesc pe urmele binecuvântate ale unor ierarhi înţelepţi, buni cărturari şi mărturisitori, care au păstorit în străvechea Eparhie a Huşilor.

I-aş aminti doar pe episcopul Ioan I (1598-1606), cel care împreună cu domnitorul Ieremia Movilă a înfiinţat Episcopia Huşilor; mitropolitul poet Dosoftei al Moldovei (1657-1660); episcopul Mitrofan al II-lea (1683-1686), cel care a supravegheat şi tipărit Biblia de la Bucureşti, 1688; episcopul Inochentie (1752-1758), cel care a zidit din nou biserica şi palatul episcopal; mitropolitul Iacob Stamate (1782-1792), cel care a adus mâna Sfintei Muceniţe Chiriachi, de a cărei binecuvântare ne bucurăm şi astăzi; mitropolitul Veniamin Costachi (1792-1796), cel care s-a dovedit a fi un bun organizator al şcolilor din Moldova; episcopul Melchisedec-Ştefănescu (1859-1864), cel care ne-a lăsat o „Cronică a Huşilor”; episcopul Iosif Gheorghian (1865-1879), cel care a fost implicat în ajutorarea armatei române în războiul de independenţă; episcopul Nicodim Munteanu (1912-1923), viitorul patriarh al României; episcopul Iacov Antonovici (1924-1931), mare om de cultură, ajungând membru al Societăţii Internaţionale de Studii istorice şi sociale de la Paris (1901) şi episcopul mărturisitor Grigorie Leu (1939-1949), cel care s-a opus ideologiei diavolului roşu al comunismului chiar cu preţul vieţii sale, fiind otrăvit, după câte se pare, de către primul ministru Petru Groza.

Dintre înaintaşii amintiţi, cel mai la suflet îmi este episcopul Grigorie Leu, care în vremuri de prigoană şi cumplită opresiune ateist-comunistă s-a dovedit a fi conştiinţa cea mai vie a Bisericii neamului nostru, nedorind ca sufletul credinţei să fie distrus de ciuma roşie a comunismului.

Cred că şi mie îmi revine datoria unei mărturisiri la fel de curajoase în aceste vremuri de profunde bulversări în planul mentalităţilor social-colective, pentru că suntem asaltaţi de alte feluri de ideologii, mult mai perfide şi distrugătoare de suflet şi de neam, cum este cea a multiculturalismului pervertit, un fel de marxism cultural, care este preocupat de identitatea de grup [adică de minorităţile gender], nu de persoană ca şi chip al lui Dumnezeu, de subminarea şi anihilarea Tradiţiei şi a rădăcinilor noastre creştin-ortodoxe.

Altfel spus, Biserica cu valorile propuse de ea doreşte respectul de care este firesc să se bucure”, se destăinuia noul episcop huşan.

În articolul „Ignatie, Episcopul Huşului, curajos precum Grigorie Leu şi la fel de ostil «ciumei roşii», apărut în Vremea nouă”, din 28 octombrie 2017, Alina Darie reverberează astfel momentul istoric evocat mai sus:

„Înţelept… Mult curaj şi determinare trebuie să aibă noul Episcop al Huşilor, Preasfinţitul Ignatie, dacă din pleiada atât de generoasă a conducătorilor acestei Episcopii, şi-a asumat, de la început, tocmai destinul teribil al Episcopului-martir, Preasfinţitul Grigorie Leu.

„Dintre înaintaşi, cel mai la suflet îmi este episcopul Grigorie Leu, care în vremuri de prigoană si cumplită opresiune ateist-comunistă, s-a dovedit a fi conştiinţa cea mai vie a Bisericii neamului nostru, nedorind ca sufletul credinţei să fie distrus de ciuma roşie a comunismului”, a spus noul Episcop, în faţa miilor de vasluieni veniţi la întronizare.

E greu de spus dacă prin aceste cuvinte, PS Ignatie a ţintit exact spre prezentul „roşu” al săracului Vaslui sau a fost doar un adevăr din adâncul istoriei locului, ce trebuia spus.

Cine a „prins” nuanţa acestui mesaj, nu a putut să nu remarce cum, chiar pe aceeaşi scenă cu episcopul care condamnă „ciuma comunismului”, stătea chiar Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţian, care s-a declarat de mai multe ori, ateu şi… apropiat cunoscător al marxismului.

Dacă Buzatu a rămas pe scenă şi după ce a aflat că noul Episcop vrea să fie la fel de curajos precum Grigorie Leu, dar şi la fel de ostil „ciumei roşii”, înseamnă că se anunţă vremuri interesante la Vaslui…

Multe inimi de huşeni, care, din când în când, trec să aprindă o lumânare la mormântul episcopului Grigorie Leu, înmormântat chiar lângă Catedrala Episcopală, au vibrat atunci când au auzit că episcopul cel nou, PS Ignatie, l-a luat cel mai aproape de sufletul său, dintre toţi episcopii, pe cel care s-a luptat până la moarte pentru Episcopia Huşilor.

Nimeni nu se aştepta la acest lucru şi cunoscătorii dramaticei pagini de istorie, în care comuniştii îl răpun mişeleşte pe episcopul Leu, au primit vorbele noului episcop ca pe cea mai frumoasă declaraţie de dragoste faţă de istoria acestei Episcopii, dar şi faţă de poporul său (Grigorie Leu era vasluian, din Ţuţcani, n.r.), din mijlocul căruia s-au ridicat în istorie eroi adevăraţi.

„Cred că şi mie îmi revine datoria unei mărturisiri la fel de curajoase”

„Dintre înaintaşii amintiţi, cel mai la suflet îmi este episcopul Grigorie Leu, care în vremuri de prigoană şi cumplită opresiune ateist-comunistă, s-a dovedit a fi conştiinţa cea mai vie a Bisericii neamului nostru, nedorind ca sufletul credinţei să fie distrus de ciuma roşie a comunismului. Cred că şi mie îmi revine datoria unei mărturisiri la fel de curajoase în aceste vremuri de profunde bulversări în planul mentalităţilor social-colective, pentru că suntem asaltaţi de alte feluri de ideologii, mult mai perfide şi distrugătoare de suflet şi de neam, cum este cea a multiculturalismului pervertit, un fel de marxism cultural, care este preocupat de identitatea de grup, nu de persoană ca şi chip al lui Dumnezeu, de subminarea şi anihilarea tradţiei şi a rădăcinilor noastre creştin-ortodoxe”, a spus, fără urmă de ezitare, Preasfinţitul Ignatie.

Dacă aceste gânduri au ţintit spre prezentul “roşu” al săracului Vaslui sau doar au însemnat evocarea unui adevăr care trebuia spus, doar timpul va arăta.

Cert este că dacă Preasfinţitul Ignatie şi l-a ales drept model de Episcop pe Grigorie Leu, ereticii, opozanţii Bisericii sau distrugătorii de credinţă vor avea o problemă…

S-a dus să-i ceară socoteală lui Petru Groza, pentru că voia să strivească o Episcopie de 400 de ani!

Anul acesta, pe 1 martie, s-au împlinit 68 de ani de la uciderea Episcopului Grigorie Leu.

Pentru mulţi dintre cei care ştiu cum a fost sfârşitul acestuia, comemorarea a redeschis răni.

 Incomod pentru guvernul condus de Petru Groza, dar şi pentru liderii de la Moscova, episcopul Leu s-a opus făţiş deciziei acestora de-a desfiinţa Episcopia Huşilor.

 Cu toate că pe 5 februarie 1949 s-a dat decretul prin care măsura devenea oficială, curajosul episcop Grigorie (oglindit, de altfel, în amintirile marilor ierarhi, precum PS Calinic al Argeşului, drept „o fire demnă, severă si iubitoare de oameni”) decide să meargă personal la Bucureşti, în audienţă la primul ministru Petru Groza.

L-a înfruntat pe Petru Groza şi a plătit pentru asta cu viaţa!

Se spune că Grigorie Leu mizase mult pe faptul că Petru Groza se trăgea dintr-o familie de preoţi, iar desfiinţarea unei episcopii, cu istoria şi tradiţia celei de la Huşi, la comanda bolşevicilor de la Moscova, însemna, pentru el, un act josnic şi o trădare a neamului.

 N-a evitat să îi spună aceste gânduri primului ministru!

În discuția purtată, episcopul Huşilor i-a reamintit lui Petru Groza că este fiu de preot, lucru care a avut un efect advers faţă de ce s-ar fi aşteptat.

Într-o scriere semnată de autorul acestor rânduri, se povesteşte cum Petru Groza l-a invitat apoi la dineu şi l-a servit personal cu o cafea. I-a spus că va analiza ideile lui şi îi va trimite un răspuns.

Laboratorul criminalistic de la Huşi a fost închis, iar analizele au fost distruse!

Întorcându-se cu trenul la Huşi, în gara Crasna, episcopul a început să se simtă rău. Vizibil slăbit, i-a cerut şefului gării să sune la Medgidia, după un medic al familiei.

Cumnata sa, medicul Valentina Leu, a ajuns în scurt timp la Huşi şi a constatat, aşa cum reiese dintr-o scrisoare adresată de ea directorului spitalului local, un anume medic Găitulescu, „din sputa recoltată rezultă, la observaţie, urme de arsenic”.

 Imediat ce s-a răspândit această veste, iar rudele episcopului şi-au manifestat intenţia de a depune plângere la Parchetul Tribunalului Huşi, s-a declanşat prigoana asupra celor care ar fi vrut să afle adevărul.

„De îndată ce s-a răspândit vestea nefastă, medicul huşean, care se ocupa de sănătatea episcopului Grigorie Leu, s-a făcut nevăzut, laboratorul unde se executau analizele criminalistice a fost închis şi, din această cauză, probele recoltate pentru investigaţia oficială nu au fost făcute.

Mai mult, procurorul Parchetului Tribunalului Huşi, care urma să primească o sesizare făcută de familie în legătură cu crima comisă, era de negăsit.

Stranii coincidenţe!”, am scris atunci.

După ce i-au administrat o doză de arsenic, i-au trimis o coroană de flori şi batjocoritoare… „Sincere condoleanţe”!

Un alt amănunt care şochează în cazul acestui asasinat este acela că, la funeraliile lui Grigorie Leu, guvernul Petru Groza şi-a trimis un reprezentant, oficial, pentru a transmite regretele pierderii unui asemenea ierarh.

În realitate însă, trimisul Guvernului, un anume Fârşerotu, avea misiunea clară de a interzice, folosindu-se de toate resursele, ca trupul episcopului Leu să fie supus autopsiei.

La puţin timp după încheierea funeraliilor oficiale, a început arestarea şi condamnarea membrilor familiei Leu şi a susţinătorilor ei, avându-i în vedere, mai ales, pe acei care au semnat plângerea către procuratură.

„Asasinii KGB-ului, pentru a fi siguri că s-a executat sentinţa comandată de la Moscova şi pentru a-şi completa dosarul întocmit în situaţii de acest fel, au trimis, împotriva voinţei lui, pe un fotograf evreu, din Huşi, spre a fotografia, pe Martirul Credinţei în Hristos, întins pe catafalc, după cum rezultă din dovezile aduse şi mărturiile acestuia, făcute, după mai mulţi ani, în faţa avocatului Ion C. Leu”, relatam, în memoriile mele.

„De fiecare dată când ne aflăm în ambianţa comemorării unui mare aristocrat – aici am în vedere sensul primar al cuvântului, adică cineva care este stăpânit perpetuu de bine şi frumos – al dragostei faţă de Biserică şi de neam, avem convingerea lăuntrică că luăm şi noi ceva din şuvoiul de fibră morală şi de energie naţională al destinului celui care, cu siguranţă, este „în gândul lui Dumnezeu”, precum şi în memoria inimii noastre, aşa cum sunt toţi martirii neamului românesc.

Episcopul Grigorie Leu a fost miracolul conştiinţei Episcopiei Huşilor şi nu numai, care ne-a salvat de la ignoranţa unei credinţe trăite în manieră mecanicistă, dacă avem în vedere toate cuvântările şi pastoralele pline de nerv spiritual şi naţional, adresate preoţilor şi credincioşilor din vremea sa, ne-a salvat de la derapajul curajului în laşitate şi frică, atunci când totul în jurul lui a fost în contrast sfidător cu principiile de demnitate şi verticalitate spirituală umană, ne-a salvat de la vorba ocolită sau eufemismul atitudinii care se numeşte pactizare sau coabitare conştientă cu răul şi urâtul moral al comunismului, ne-a salvat de la frivolitatea unei vieţi consumate sub umbrela derutei morale, atunci când disidenţa antiateistă i-a atras o moarte martirică vrednică de aşezare în calendar, şi în sfârşit, ne-a salvat de la indiferenţa şi de la vidul celor pentru care iubirea de patrie semnifică ceva vetust şi demn de dispreţuit, atunci când fiecare firicel de gând, fiecare zvâcnitură a inimii, fiecare globulă a sângelui erau amprentate, în chip constant şi luminos, de durerea abisală pentru patrie.

Am spus „ne-a salvat”, pentru că icoana lui de autentic mărturisitor şi martir al Bisericii şi neamului nostru dăinuie şi va dăinui pentru totdeauna.

 Episcopia Huşilor, pe care a iubit-o ca pe lumina ochilor săi, acum este ceea ce el însuşi a voit: să rămână Episcopia, aşa cum a spus-o răspicat pe 25 februarie 1949 în faţa membrilor guvernului comunist:

– „Îndepărtaţi-mă pe mine, dar lăsaţi Episcopia”[1], pecetluindu-şi viaţa, în duh profetic, prin cuvintele „eu voi muri odată cu Episcopia”[2].

Şi pentru a încheia nu cu cuvintele mele, care niciodată nu vor putea să toarne în cuvinte personalitatea complexă şi de anvergură duhovnicească a celui comemorat, vă propun o mică reflecţie şi avertizare a vrednicului de pomenire episcop Grigorie Leu, rostite cu trei ani înainte de a fi asasinat:

„Vă rog să luaţi aminte la vremurile ce trăim. Biserica va avea tăria şi preoţimea autoritatea morală pe care o formăm noi cu zelul apostolic ce ne preocupă (…).

Să fim înţelepţi şi prevăzători. Să nu trăim numai pentru bucata de pâine şi ambiţia luciferică de astăzi.

Ferice de cei ce-şi aştern o bătrâneţe cinstită şi lasă o moştenire sfinţită.

Şi în viaţa noastră clericală se cere această înţelepciune şi prevedere mai mult acum mai mult ca oricând, căci nu se ştie ce aduce ziua de mâine”.[4] (Vezi Prefaţa la: Paul Leu, „Grigorie Leu Botoşăneanu, arhiereu-vicar al Mitopoliei Moldovei şi Bucovinei”, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura George Tofan, Suceava, 2017, p. 7-45),

PAUL LEU

Kenmore, Washington, USA

NOTE

[1] Pr. Dr. Viorel Hurjui, Omul şi fapta – omul şi fapta, Huşi, Episcopia Huşilor, 2000, p. 180.

 [2] Ibidem, p. 181.

[4] Episcop Girgorie, Cucernice Părinte, în revista „Cronica Huşilor”, sept.-dec. 1946, pp. 13-14. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: