Fotbal, Liga a III-a

Foresta Suceava a luat toate cele trei puncte din restanţa cu FC 2 Botoşani

Meciul restant din prima etapă a actualului sezon al Ligii a III-a, dintre FC 2 Botoşani şi Foresta, s-a disputat la mijlocul acestei săptămâni la Dorohoi. La capătul unei dispute palpitante, sucevenii s-au impus cu scorul de 2-1 şi au făcut un salt de trei locuri în clasament, până pe cinci.

Chiar dacă au avut în faţă o echipă alcătuită preponderent din fotbalişti foarte tineri, sucevenilor nu le-a fost deloc uşor să câştige această partidă.

Gazdele au deschis scorul în minutul 6, când Micloş a recepţionat o centrare de pe partea stângă şi l-a învins pe Cotună cu un şut din apropiere. Sucevenii au acuzat şocul acestui gol primit prematur, astfel că botoşănenii au trecut pe lângă majorarea scorului după un sfert de oră de joc, atunci când Piftor a şutat în bară. Sucevenii au revenit în meci în minutul 29, în urma unui penalti obţinut de Robert Grumezescu şi transformat cu siguranţă de basarabeanul Teodor Lungu.

În repriza secundă secundă, „galben-verzii” au intrat mult mai decişi pe teren şi fundaşul lateral Oloeriu Onofraş a adus un important aport ofensiv, ajungând în poziţie ideală de a marca în două rânduri. Mai întâi a reluat din apropiere, puţin pe lângă poartă, după un corner, iar mai apoi a şutat în bară, de la 12 metri. Golul victoriei pentru Foresta avea să vină în minutul 78, atunci când Grumezescu a fructificat din trei metri o centrare perfectă a lui Lungu. În ultima parte a întâlnirii sucevenii nu au mai forţat, practicând un joc la trecerea timpului, în încercarea de a conserva fragilul avantaj de pe tabela de marcaj.

FC 2 Botoşani: Ilaşcu – Oprea, Chindriş, Zaharia, Neag, Târşă, Micloş, Corban, Florescu, Piftor, Marinescu. Au mai intrat Penescu şi Creţul. Antrenor: Cătălin Chirilă.

Foresta Suceava: Cotună – Onofraş, Cem, Nguyen, Fares (67 Mateciuc) – Artenie (79 L. Roman), Lungu, Parouty, Ionescu (82 Aioanei) – Grumezescu (87 R. Beldiman), Bouadjila. Antrenori: Selim Benachour, Bogdan Tudoreanu şi Mihai Guriţă.

Vineri, în cadrul etapei a IV-a, gruparea suceveană va evolua în deplasare, cu CSM Râmnicu Sărat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: