Un punct de vedere

De la opoziţie şi adversităţi în politică la ură, duşmănie şi violenţă

În familie, în sat sau pe stradă oamenii au păreri diferite şi cu atât mai mult cei care aparţin unor formaţiuni politice. Firesc este, prin urmare, ca cetăţenii care fac politică să aibă opinii, convingeri şi atitudini politice diferite şi să se exprime şi opus faţă de adversarii lor. Pe această cale multe adevăruri sunt eliberate de adăugiri, completări sau suplimente pentru rotunjire sau înfrumuseţare. Astăzi la noi acest stadiu a fost depăşit şi prin stăruinţa PNL şi mai recent a USR, care au adus în politică ura, duşmânia şi chiar violenţa. Personal m-a surprins neplăcut faptul că liderul PNL Ludovic Orban, adresându-se colegilor de partid, i-a îndemnat să puie mâna pe par şi să-i lovească pe PSD-işti. S-a ajuns ca astăzi comunicarea între liderii liberali şi social-democraţi să îmbrace haina duşmăniei. După o lungă perioadă cât preşedintele Klaus Iohannis nu s-a auzit şi nu a făcut nimic, din momentul în care a declarat public că mai doreşte un mandat deoarece se „simte confortabil în calitatea de preşedinte al României”, a început să vorbească precum liberalii, dar mai cu seamă să acţioneze împotriva guvernării PSD. După ce a solicitat public de cinci ori demisia doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, a trecut la refuzul de a promulga legi, ordonanţe şi alte demersuri guvernamentale, deşi toate sunt în folosul cetăţenilor. Refuzul de promulgare înseamnă şi trimiterea acestor măsuri sau reglementări promovate de guvern la Curtea Constituţională, Procurorul General sau Avocatul Poporului, iar pentru altele trimiterea ia calea Consiliului Uniunii Europene.

La deschiderea noului an şcolar, domnul Klaus Iohannis, bunăoară, a acuzat din nou Guvernul pentru politica necorespunzătoare din educaţie, fără să ofere o direcţie, o politică anume sau o orientare spre mai binele învăţământului. La o festivitate de deschidere a noului an şcolar o asemenea exprimare nu-şi are locul şi nici nu oferă soluţii, cu atât mai mult cu cât cei mai mulţi din participanţi au fost elevi şi părinţi. Suntem nemulţumiţi deoarece pe lista miniştrilor din actualul guvern propuşi pentru remaniere se află şi domnul prof. univ. dr. Valentin Popa, fostul rector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava.

Mai recent au venit şi unele neînţelegeri în interiorul PSD şi în special după protestele din 10 decembrie a.c. Aici sunt multe supoziţii privind iniţierea şi pregătirea acestor proteste cu multe violenţe şi pagube pentru Bucureşti şi în care acum sunt angajaţi doamna Gabriela Firea – primarul general al capitalei – Liviu Dragnea – preşedintele Partidului Social Democrat – şi Carmen Dan – ministrul de interne în Guvernul Viorica Dăncilă. Aceste neînţelegeri au devenit o mare bucurie pentru PNL şi cu deosebire pentru domnul Ludovic Orban. Credem că lucrurile se vor calma, fără modificări în conducerea PSD sau de la nivelul Guvernului.

www.romanidecentenar.ro

Oamenii de rând nu aprobă şi cu atât mai mult nu susţin astfel de adversităţi şi violenţe verbale în loc de demersuri ale Coaliţiei PSD – ALDE de a promova măsuri de realizare de drumuri şi poduri, spitale şi şcoli şi susţinerea dezvoltării vieţii economice cu întreprinzători români. Astfel de măsuri, alături de creşterea pensiilor şi a salariilor, cum s-a întâmplat până acum şi alături de creşterea calităţii actului medical, al educaţiei şi vieţii cultural din anul Centenarului Marii Uniri ar fi salutate şi susţinute de români şi care ar ridica gradul de încredere în politica social-democrată din România.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: