Şi eu am aşteptat prima zi de şcoală

Anticipam cu plăcere ascunsă, caldă, gingaşă, zumzăiala unică a copiilor şi adolescenţilor ferchezuiţi şi grăbiţi, din prima zi de şcoală. Aşteptam să pot merge şi să trag cu urechea, în urma unor elevi încă bronzaţi, care râd, se tachinează şi povestesc orice, resemnaţi că vacanţa este deja amintire, dar silindu-se cu bunăvoinţă, ca să doară mai puţin, să reintre cât mai repede în grupul colegilor preferaţi, în rutina şcolară. Aşteptam să mă pot hrăni cu vioiciune şi prospeţime, zâmbind în sinea mea la adresa liceenilor care ţin în mână, de parcă frige sau se sparge, un buchet de flori pentru care mamele sau taţii, grăbiţi dimineaţă spre serviciu, au lăsat banii pe colţul dulapului de pantofi de la intrare. Voiam să-mi închipui căldura din ochii acelui părinte care cu o secundă înainte de a pune mâna pe clanţă s-a adresat serios-prietenos odorului tuns elegant la salon şi crescut parcă prea repede: „Baftă la şcoală, copile, să nu mă faci de râs şi nu uita că anul ăsta dai bacul!… Şi vezi, poate te mai văd fumând…”.

Speram să fur din emoţia unui alt părinte care-şi duce copilul de mână în prima lui zi de şcoală din viaţă vorbindu-i încet, cu dragoste, cu răbdare, despre doamna învăţătoare cea bună, despre cât de frumos va fi la şcoală, chiar mai frumos decât la grădiniţă şi ce grozav ar fi să stea în bancă alături de băiatul sau fetiţa cu care se joacă din totdeauna.

Dar, ce decepţie! Am dat de grupuri de liceeni ferchezuiţi, e drept, dar strânşi fiecare în sine, călcând somnoros şi cu greutate, abia scoţând câte un cuvânt unii către ceilalţi, ca să lase în urmă clipe lungi de tăcere ca-n biserică. Unii aveau flori în mână. Am dat de mame care-şi împingeau grăbite copiii mici, frumoşi şi tăcuţi, în taxi, protejând agitat vasul cu tijele lungi de orhidee în pericol să se rupă înainte de festivitatea de la şcoală. Am dat de o elevă pufăind enervată că era prea multă lume în florăria din care intenţiona să cumpere buchetul de crizanteme şi care, cu un „Îmi bag… picioarele!”, a renunţat la cheltuială şi şi-a îndreptat jeanşii trendy zdrenţuiţi şi chipul acrit spre şcoală.

www.romanidecentenar.ro

Anul acesta n-am mai regăsit gălăgia spornică a copiilor din acel fatal dar acceptat „15 septembrie”, ci mai degrabă crispare şi un soi de lehamite tristă. N-am mai regăsit prima zi de şcoală. Dar poate n-am nimerit eu strada care trebuie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: