Peste patru cincimi de veac

Ieri, profesoara Rodica Alexandru, ani buni de zile directoarea Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava, unul din şirul vestit de prestigioşi care au condus renumitul liceu sub diferite orânduiri şi cârmuiri a împlinit mai mult de patru cincimi de veac. Când măsori astfel o vârstă, ea pare mai puţin venerabilă, deşi atâţia ani adunaţi la tâmple nu am auzit să supere pe cineva, doar dacă o boală devine un lest insuportabil. Altfel, o fiinţă echilibrată şi ştiind să-şi trăiască cu măsură viaţa, nu poate decât să-i mulţumească lui Dumnezeu că are toate şansele de a aduna în vârsta sa anii unui veac întreg.

Dar pare că semnele unei asemenea vieţuiri şi ani mulţi şi sănătoşi se arătau încă de pe vremea când ne păstorea, ca elevi ai liceului. Cel dinaintea dânsei, regretatul Alexandru Obadă păstra cu fermitate distanţa dintre profesor şi învăţăcel. Nu doar pentru că era bărbat, nu doar pentru că venea din vremuri belicoase, chiar cazone, ci pentru că mic la înălţime, dar mare la pretenţiile faţă de sine însuşi mai întâi, directorul Obadă nu permitea şuguială.

A fost severă şi dna Rodica Alexandru, dar purtătoare de altfel de severitate. Mai „omenoasă” probabil pentru că, deşi a trăit cam aceleaşi vremuri cu fostul director, mai scuturate însă de numeroasele şicane aduse în special intelectualului, ea nu a adunat în suflet năduful pe care generaţia profesorului Obadă îl adunase în anii de „libertate” comunistă. Ea devenise deja un „om nou”, cum îşi dorea societatea pe care o tot construiam, dar în niciun caz în sensul în care aceasta şi-l creionase. Aspru, dar cu măsură, îngăduitor – aşijderea, un înţelept mânuitor de lesă, în care ne simţeam aproape liberi, iată un sumar portret. Eram la o vârstă capabilă de orice, dar nu am ajuns niciunul dintre noi să fim „invitaţi” să vizităm beciurile puterii. Excelentul prilej de a ne revolta pe care ni l-a oferit invadarea Cehoslovaciei de către sovietici a fost deturnat către un formidabil puseu de patriotism, viu şi astăzi în sufletele celor mai mulţi dintre foştii dumisale elevi…

Dascăl fiind şi eu, înţeleg odată mai mult cu un asemenea prilej că doamna directoare a bătut monedă preţioasă în sufletele noastre.

Să-i dea Dumnezeu încă atâţia ani câţi inima mare a acestei femei remarcabile poate încă purta viaţa în venerabilele sale vene.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: