Şapte ani de zidire sufletească

Parohul sfintei Catedrale, Mircea Nuţu a propus ierarhilor, preoţilor, credincioşilor o schiţă de bilanţ al celor şapte ani de la sfinţirea Catedralei. El a spus:

„Stapâniţi de îndemnul Sfântului Apostol Pavel transmis prin epistola către credincioşii din Tesalonic: «Fraţilor daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi (I Tesal.5-18)», ne-am adunat în această Sfântă duminică, în locaşul sfânt de pace şi de rugăciune să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra vieţii noastre şi asupra credincioşilor parohiei, care astăzi sărbătoresc împreună cu noi şapte ani de la momentul istoric al sfinţirii Catedralei închinate „Naşterii Maicii Domnului” şi „Sfinţilor Români”. Această rugăciune nu am săvârşit-o doar noi, ci împreună cu toţi cei ce fac parte din „Trupul tainic al Bisericii lui Hristos”, împreună cu distinsul sobor de preoţi şi diaconi, având între noi pe Întâi Stătătorul eparhiei noastre, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi pe Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care au transformat rugăciunea liturgică într-un izvor dătător de har dumnezeiesc, din care ne-am împărtăşit prin lucrarea Duhului Sfânt. Astăzi am retrăit înălţătoarele clipe ce au deschis începutul filei istorice a Catedralei prin actul de sfinţire săvârşit prin mâna binecuvântată a Preafericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un distins sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, slujbă care a transformat Catedrala «într-o poartă a cerului», aşa cum a remarcat Părintele Patriarh. Îmi aduc aminte că prima liturghie după sfinţirea Catedralei a fost săvârşită, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, de către Înalt Preasfinţitul Alexios, Mitropolit de Atlanta (USA), care vizita mănăstirile Bucovinei şi care a fost adus de Maica Domnului, ca oarecând apostolii de la marginile lumii la îngroparea ei. De atunci taina Sf. Liturghii s-a săvârşit în fiecare zi la Catedrală, cu excepţia zilelor aliturgice. Această lucrare sacerdotală a început la propunerea vrednicului de pomenire părinte Vasilică, de la a cărui trecere în veşnicie se împlinesc în curând cinci ani, iar preoţii parohiei, stăpâniţi de sentimentul slujirii cu râvnă, nu au încetat a sluji Sf. Liturghie, păstrând prin aceasta flacăra Duhului Sfânt, emanată prin Jertfa Euharistică a lui Hristos Iisus Mântuitorul, iar credincioşii ajutaţi de lumina lui Hristos să poată descoperi „calea, adevărul şi viaţa” în urcuşul duhovnicesc către mântuire.

Pentru acest mare dar de împreună rugăciune, mulţumesc lui Dumnezeu şi credincioşilor care în duminici şi sărbători, prin prezenţa lor la taina Sf. Liturghii, dau viaţă Catedralei, fiind, aşa cum remarca Sf. Ap. Petru în una din epistolele sale, «pietre vii ale bisericii lui Hristos» (I Pt.2-5). Mulţumesc Înalt Preasfinţitului Părinte Pimen care, în cei 29 de ani de când am fost transferat la această parohie, a fost prezent mereu între noi slujind Sf. Liturghie urmată şi de alte momente ale vieţii parohiei, îndemnându-ne mereu la «păstrarea frumuseţii credinţei şi tradiţiei strămoşeşti» la «împlinirea faptelor de milostenie faţă de cei săraci şi de cei cuprinşi de anumite slăbiciuni trupeşti şi sufleteşti», prin acest îndemn întărind viaţa duhovnicească a credincioşilor pe «piatra credinţei» în «duhul iubirii lui Hristos». Această duminică este anul acesta încadrată de două momente deosebite pentru viaţa Eparhiei noastre: unul îl reprezintă data de 25 august, în care se sărbătoreşte cu rugăciune ziua de naştere a Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Pimen, şi ziua de 27 august, când îl sărbătorim pe Cuviosul Pimen, al cărui nume cu vrednicie îl poartă Înalt Preasfinţia Sa. În duhul smereniei şi al ascultării Vă rog Înalt Preasfinţia Voastră să ne permiteţi să Vă adresăm alese gânduri de sănătate, putere în slujirea Bisericii lui Hristos şi în călăuzirea credincioşilor pe calea mântuirii, cu mulţi şi binecuvântaţi ani. Primiţi din partea noastră sfânta icoană a Maicii Domnului şi acest aranjament floral în semn de aleasă preţuire.  De asemenea, mulţumim Înalt Preasfinţitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, fiul Bucovinei, care, cu respect şi preţuire faţă de Înalt Preasfinţitul Pimen şi dragoste părintească faţă de noi a poposit azi în Catedrala noastră, unde prin cuvântul înflăcărat ce l-a rostit ne-a zidit duhovniceşte, povăţuindu-ne ca «paşii vieţii să urmeze calea mântuirii». În semn de preţuire, Vă rugăm să primiţi din partea noastră sfânta icoană ce-l reprezintă pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare «începătorul vieţii de obşte», cu dorinţi de sănătate şi spor în înalta misiune ce o desfăşuraţi în pământul Bisericii strămoşeşti, pentru a aduna sufletele în jurul Sfântului Altar. Alese mulţumiri ctitorilor şi binefăcătorilor acestui sfânt locaş cu o referinţă deosebită pentru domnul economist Gavril Mîrza care şi-a adus un aport major la desfăşurarea lucrărilor de construcţie şi finalizare a Catedralei, precum şi tuturor închinătorilor şi împreună rugători a-i acestui sfânt locaş ocrotit de Maica Domnului şi de toţi Sfinţii Români, în grija cărora a fost închinată Catedrala prin bunăvoinţa Părintelui Patriarh Daniel, cu acceptul Înalt Preasfinţitului Pimen, faţă de care personalităţi ecleziastice păstram un sentiment de mare preţuire.

 Să trăiţi cu toţii ani mulţi, pe care să-i folosiţi în dobândirea mântuirii! Amin”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: