Protopopiatul Suceava II

Şapte ani de la sfinţirea catedralei din Gura Humorului

ÎPS Părinte Arhiepiscop Teodosie şi ÎPS Părinte Arhiepiscop Pimen au oficiat duminică, 26 august 2018, Sfânta Liturghie în catedrala ortodoxă a oraşului Gura Humorului. Slujba a fost prilejuită de împlinirea a şapte ani de când locaşul de închinăciune a fost sfinţit.

În Catedrala cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Români” din Gura Humorului a fost oficiată ieri, 26 august 2018, Sfânta Liturghie de către Înalt-preasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Slujba a fost prilejuită de împlinirea a şapte ani de când PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, a sfinţit catedrala oraşului Gura Humorului. Cei doi ierarhi au fost întâmpinaţi în faţa locaşului de închinăciune de soborul slujitorilor şi de credincioşii îmbrăcaţi în portul popular. În continuare, ÎPS Teodosie şi ÎPS Pimen au oficiat Sfânta Liturghie împreună cu soborul preoţilor şi diaconilor. Numeroşi copii au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul catedralei din Gura Humorului. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de către ÎPS Părinte Arhiepiscop Teodosie, care a vorbit despre semnificaţiile Duminicii a 13-a după Rusalii. Ierarhul i-a sfătuit pe oameni să păzească poruncile lui Dumnezeu pentru a primi toate cele de folos şi pentru a-şi mântui sufletele. În acelaşi timp, Arhiepiscopul Tomisului l-a felicitat pe Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor cu prilejul împlinirii a 89 de ani de viaţă, îndemnându-i pe credincioşi să se roage pentru sănătatea ierarhului lor. Părintele Adrian Sava, slujitor la Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Gura Humorului, a primit rangul de iconom stavrofor.

„Dragostea frăţiilor voastre mi-a oferit un imbold”

După Sfânta Liturghie, a fost săvârşită o slujbă de Te Deum prilejuită de împlinirea a 89 de ani de viaţă ai Înalt-preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen şi de aniversarea a şapte ani de la sfinţirea catedralei din Gura Humorului. Părintele paroh Mircea Nuţu şi-a manifestat recunoştinţa faţă de cei doi ierarhi pentru că au slujit Sfânta Liturghie prilejuită de împlinirea a şapte ani de la sfinţirea catedralei humorene. Ctitorul locaşului de închinăciune din centrul oraşului Gura Humorului a oferit celor doi arhiepiscopi câte un album de fotografie şi o icoană. ÎPS Pimen a mulţumit pentru urările adresate şi a mărturisit că de-a lungul timpului a căutat să se identifice cu zestrea sufletească a credincioşilor din Bucovina: credinţa în Dumnezeu, dragostea faţă de cei nevoiaşi şi dragostea faţă de ţară. „Dragostea frăţiilor voastre mi-a oferit un imbold ca să pomenesc permanent şi să vă povăţuiesc”, a spus ÎPS Pimen. Programul liturgic s-a încheiat cu Trisaghionul la mormântul părintelui Vasile Nuţu, aflat lângă locaşul de închinăciune. Sfinţirea locului catedralei din Gura Humorului a fost oficiată pe 5 decembrie 1991 de către ÎPS Părinte Arhiepiscop Pimen. Pe 23 octombrie 1994, a fost pusă piatra de temelie a locaşului de închinăciune, iar un an mai târziu au început lucrările de construcţie. Catedrala din Gura Humorului a fost sfinţită pe 21 august 2011 de către PF Părinte Patriarh Daniel, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi din toată ţara. (CONSTANTIN CIOFU, ziarul „Lumina”)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: