Ceasornicul satului – 90

În cronologiile vechi rurale – înainte de a măsura nimicniciile clepsidra, pendulul, silenţioasele ceasuri elveţiene ori cele balşoi ruseşti, deşteptătorul vieţuitorilor din vatră era cocoşul. Cu-cu-ri-guuu se auzea în toate zările până plesnea zarea. Trilul lung, reluat de galicanii răspândiţi ici, colo se adeverea în mărunte mărgăritare zvârlite în fereastra plugarilor istoviţi, a ibovnicilor, a mesenilor vlăguiţi de damful dughenelor ori a braconierilor sleiţi de veghere în trecători. Cocoşul, această agilă pasăre trufaşă e asociată şi cu trădarea – Petru s-a dezmeticit din întreita lepădare când a auzit cântând cocoşul.

Deşteptător rural era şi câinele. După ce grăiesc în limba lor de nimeni tălmăcită, cât e noaptea de lungă, câinii tac şi îl lasă numai pe unul să urle în tăcerea împărătească de dinainte de a da buzna zorii. Şi oile mai au obiceiul acesta, trezind drongile, cu aceeaşi mirare întru întâmpinarea dimineţii ca în ceasul când păstorii au desluşit, „ca o taină mare” steaua deasupra colibei de pâine în care şi-a început existenţa tragică odrasla lui Dumnezeu.

La Suceviţa, în mai mult de jumătate de veac de vremuire, Ceasornicul satului a fost Ioan Hrehorciuc, vestitul meşter fierar al pământului adumbrit de domnii Movileşti şi al aşezărilor din jur. A fost chemat pentru această trudă herculeană de la 15 ani. A ucenicit la maistrul mustăcios Onofrei Albu, un unchi, frate al mamei sale, riguros, nu uşor de împăcat. Originea tatălui meu e nostalgică şi biblică, vine din Hefaistos şi CainIubal. În atelier, tata, când eram copil, avea ceva din titanii lui Michelangelo, ori din giganţii lui Medrea, deşi nu avea trup mult nici chip de Ivan cel Groaznic. Tata a fost şi rămâne pentru mine cel mai bun om din lume. Nu am moştenit nimic de la el, nici hărnicia, nici cinstea, nici blândeţea, nici mondajul, nici credinţa. Îmi plăcea focul care se preschimba în coroană de scântei, îmi erau misterioase făpturile de fier roşu. Îmi treceau prin minte toate războaiele istoriei când stam cu lampa în mână, somnoros, îmbufnat între picioarele gloabelor năruite de zdroaba pădurii, ori toate acestea erau doar petice dintr-o poezie de care atunci nu aveam ştiinţă.

Tata are acum… 90 de ani. Cât împlinise şi bunicul Avram şi bunica Magdalena/ Călina, părinţii lui de la voievodeasa jupânului Fănică Stolerciuc, craiul codrilor nepieritori.

Tata a preschimbat fierul în mii de potcoave pentru 1000 de cai! Parcă-i aud păşind prin colbul drumului, parcă le văd încălţămintea făurită de el sclipind ca steluţele din brăduţul Crăciunului!

Tata a trudit zeci de ani sute de hectare de pământ. Tata a făcut nenumărate roţi, care şi sănii.

Tata a iubit-o nemărginit pe Coca, sora mea, şi a pierdut-o. Şi pentru el, şi pentru Mama – şi ea octogenară şi cu o grămadă de cruci care-i definesc soarta tristă – pierderea ireversibilă este o incomensurabilă încercare. Ei mocnesc. Eu sunt răzvrătit. Zic: fizica e neputincioasă şi vulnerabilă; metafizica e invincibilă, indiferentă şi perversă; fiecare om se reflectă în salina ochilor săi.

Tata este omul deplin al cuminţeniei sale. El este un sacerdot necuvântător care binecuvântează nevorbind.

Ilăul şi ciocanul sunt statuia lui. Sunetele lor de ceasornic trezitor se aud din neam în neam, din deal în deal cât o fi lume în lume. Atât e şi e destul! Fie şi 100!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: