A şaptea ediţie a Atelierelor de artă pentru copii începe săptămâna viitoare

Muzeul Bucovinei anunţă începerea Atelierelor de artă pentru copii „Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare”, ediţia a VII-a, care se vor desfăşura în perioada 20 – 31 august 2018, în sediul Muzeului de Istorie.

Anul acesta organizatorii revin cu cele 4 ateliere – „Fantezie în culori“ – pictură, „Alternative plastice” – linogravură, „Sculptura – arta volumelor” – modelaj – şi „George Lowendhal – scenograf” – confecţionare marionete –, binecunoscute şi apreciate de micii artişti iniţiaţi în tainele maeştrilor de profesorii Camelia Rusu Sadovei, Iulian Asimionesei.

Prin organizarea acestor ateliere se urmăreşte familiarizarea copiilor cu limbajul şi mijloacele de expresie plastice specifice sculpturii, scenografiei, picturii de şevalet şi graficii şi analizarea imaginii artistice prin raportare la tehnicile şi lucrările de artă studiate. De asemenea, folosind materiale, instrumente şi tehnici specifice fiecărui gen, se încurajează exprimarea sensibilităţii, imaginaţiei şi creativităţii artistice în creaţii plastice proprii.

Materialele şi ustensilele necesare desfăşurării atelierelor sunt asigurate de către organizator – Muzeul Bucovinei, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Suceava.

La finalul atelierelor, în luna septembrie, Muzeul Bucovinei organizează o expoziţie cu lucrările realizate de participanţi în cadrul celor patru ateliere, la vernisajul căreia vor fi invitaţi autorii lucrărilor, părinţi, profesori şi admiratori, presa, dar şi publicul larg.

În ziua vernisajului vor fi acordate premii şi vor fi înmânate diplome de participare tuturor expozanţilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: