Mănăstirea “Sfânta Maria”

Era prin anul 2007 când fiind cu fiul meu, Ovidiu, la mare – eu pentru băile antireumatismale, iar el (care avea să vadă pentru prima şi ultima oară marea) a insistat să vină pentru 3 zile cu mine. Fascinat când a văzut infinitul de apă a întârziat mai mult pe ţărm cu mine. Nefiind căsătorit, dintr-o fire prea timidă, după ce a achitat preţul a 3 nopţi la o femeie care îşi căuta clientela în gară, a insistat să mergem la Techirghiol cu vestitul lac tămăduitor prin apa-i sărată şi nămolul din el. Eu fiind cazat pentru tratamente la hotelul balnear “Speranţa” tot-loco. A doua zi, la dorinţa regretatului meu fiu, ne-am deplasat la Mănăstirea “Sfânta Maria” pentru a primi binecuvântarea părintelui Arsenie Papacioc, pe care am şi obţinut-o! Apoi am vizitat Mănăstirea.

Sprijinind bolta cerească cu cele două turle albastre, Biserica Mănăstirii din Techerghiol îşi oglindea chipul în apele lacului al cărui nume îl poartă, construită fiind în jurul anului 1750 de bătrânii satului Maioreşti, judeţul Mureş, din goruni străvechi, împodobită cu o pictură naivă în tempera de meşterii zugravi ai satului.

În anul 1934 biserica e strămutată de regele Carol al doilea la castelul Pelişor din Sinaia. În 1928 primul patriarh al României Mari, Miron Cristea, înfiinţează un cămin pentru preoţi. Pe scaunul patriarhal, după cel de-al Doilea Război Mondial, apare figura patriarhului Iustinian, care prin tot ce va face pentru acest lăcaş, va deveni ctitorul Mănăstirii Sf. Maria Techirghiol.

În 1951, va strămuta micuţa bisericuţă de lemn de la Pelişor la căminul preoţesc.

Sculptorul Patriarhiei, Grigore Dumitrescu, îi va modifica silueta, adăugându-i un pridvor şi două turle. Bârnele de gorun îmbrăcate tradiţional în cuie de lemn dau construcţiei o o notă personală, plină de autenticitate. Pictura naivă şi caldă, îşi păstrează aura străveche expresivă. Unele lucrări sunt unicat: Sf. Hristofor cu cap de câine, Adam şi Eva cu şarpele, Patimile Mântuitorului. Catapeteasma este foarte bine proporţionată la dimensiunile bisericii. Uşile împărăteşti au în medalioane picturi rafinate ce le conferă o deosebită valoare.

Hramul bisericii Sf. Ap. Petru şi Pavel (conform icoanei hramului) a fost schimbat la dorinţa patriarhului Iustinian în hramul Sf. Maria şi Adormirea Maicii Domnului. Mănăstirea se dezvoltă din ce în ce mai mult: se construiesc încă două clădiri înconjurate de alei străjuite de coloane de piatră albă de Techirghiol, ce susţin pergole de stejar spre care urcă trandafiri multicolori.

Căminul preoţesc a fost transformat radical, devenind o construcţie impunătoare cu două niveluri, având terase cu arcade susţinute de stâlpi din stejar şi din piatră de Techirghiol.

Statuia Sfântului Mucenic Pantelimon, o adevărată operă de artă a sculptorului dobrogean Ion Jalea, este fericit încorporată Fântânii Sf. Pantelimon. În incintă a fost amenajat un valoros muzeu „Mărturii din viaţa creştină pe pământul Dobrogei”, cuprinzând cele mai vechi vestigii ce atestă începutul şi continuitatea creştinismului în istoria poporului român.

Acest locaş păstrându-şi destinaţia iniţială, aceea de Casă de odihnă,pune la dispoziţia celor ce doresc o bază de tratament şi camere dotate la un nivel corespunzător turismului modern conform standardelor celor mai ridicate.

Toate acestea fac din Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol un mic paradis unde creştinii ortodocşi se adună în cuget curat să-şi ostoiască setea veşnic nepotolită după Întâiul lor părinte sufletesc – Dumnezeu.

Precizare: la întocmirea acestor însemnări autorul, pentru principalele date, s-a folosit de pliantul cu referire la Mănăstirea “Sfânta Maria” Techirghiol.

 (DECEBAL ALEXANDRU SEUL)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: