Nişte chinezi

Mi s-a-ntâmplat ca nu demult să-mi irosesc vreo trei ceasuri din viaţă în preajma unei autogări din Brno. Dar poate am avut ceva câştig documentar! Spre a-mi trece vremea mai repede, m-am preumblat prin gara de alături şi, mai ales, într-un bazar subteran în care magazinele chinezilor predominau. Am intrat în unele şi am privit în vitrine, ca la muzeu, la tot felul de „chinezării”: marfă ieftină, chicioasă, cu prea scurtă durată de folosinţă. Cum intram, în ochii negustorului înflorea speranţa şi imediat eram poftit să cumpăr ceva: nişte şlapi, un ceas, o umbrelă de-o ploaie. N-am cumpărat, dar m-am ales cu informaţia că mulţi dintre ei erau acolo doar circumstanţial, în tranzit, după ce-şi încercaseră norocul prin Polonia, Ucraina, ba chiar şi la Bucureşti. Dar visul lor comun era să ajungă în occidentul european, mai cu seamă în Anglia… De curând, având nevoie de un anume produs ieftin (mai ieftin ca la negustorii români), am intrat în magazinul unui chinez din Suceava, aproape identic cu cele de la Brno. Şi ghicind el că realmente vreau să cumpăr, s-a pus să scoată din cutii, năduşind să facă du-te vino în magazie, ca un turc dorind să-mi vorbească, să cumpăr şi să fiu mulţumit. În fond, părea un om disperat să trăiască, pe care inevitabil l-am comparat cu destui dintre bosumflaţii comercianţi autohtoni ce-ţi spun din moacă şi atitudine că-s condamnaţi să muncească. Cu acest prilej mi-am amintit şi ultima făgăduinţă făcută către mine de fostul primar C. Sofroni, care în urmă cu peste 15 ani era gata să-mi povestească pe îndelete cum a pripăşit primii chinezi în Suceava. Sofroni s-a călătorit, aşa cum şi chinezii aceia au plecat; unii vor fi fiind la Brno, alţii la Londra, în Soho sau chiar pe Bond Street, între… turci şi indieni.

www.romanidecentenar.ro
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: