Aşa au fost, aşa sunt timpurile…

Sună ca un refren funebru, dar foarte comod şi salvator în orice situaţie, când ni se cere să răspundem la întrebări de conştiinţă. Semnificativă în această privinţă este mărturisirea deja regretatei profesoarei Maria Popescu din Crasna, sora poetului martir Ilie Motrescu, comemorat în repetate rânduri la redacţia „Zorilor Bucovinei”. La una din manifestări, dumneaei a evocat următoarea întâmplare, pe care o reproduc din cele întipărite în memorie:

„L-am întâlnit odată la Cernăuţi, în troleibuz, pe avocatul Ianoş. Nu m-aş fi apropiat de el, dar ne-am pomenit faţă în faţă şi l-am întrebat dacă îşi aminteşte de Ilie Motrescu. Trecuseră mulţi ani de la sfârşitul tragic al fratelui Ilie, tragedie despre care familia noastră consideră că această persoană ştia multe. După expresia crispată a feţei am înţeles că m-a recunoscut şi că nu-i producea plăcere întâlnirea cu mine. „Aşa au fost timpurile, doamnă”, mi-a răspuns avocatul printre dinţi…”.

Nu puţini au spus, asemenea tipului evocat de sora poetului martir, repetând cu seninătate ori de câte ori li se cere socoteală pentru păcatele din trecut: „Aşa au fost timpurile”. Oamenii implicaţi în fel de fel de lucrături murdare îşi justifică degradarea morală, slăbiciunile, faptele mişeleşti, dând vina pe „timpuri”. Criminalii, călăii, torţionarii regimului totalitar, pârâtorii de tot soiul se vor curaţi ca cristalul, că doar nu ei au fost capul răutăţilor, beneficiind de blidul de linte, ci timpurile i-au impus să fie cum au fost. Această scuză, potrivită pentru orice faptă reprobabilă, îi spală de păcate pe răufăcători.

În Evul Mediu, când ereticii erau arşi pe rug, pârâtorului i se dădea un sfert din averea victimei. Revenind mai aproape de timpurile noastre, ştim că iudele care îi vindeau pe oamenii de bună credinţă se alegeau cu o plată mai mare decât turnătorii din timpul inchiziţiei. „Duşmanii poporului” erau deportaţi în Siberia, omorâţi în închisori şi lagăre de muncă, iar cei care întocmeau listele negre le ocupau casele, se lăfăiau în bunurile lor. La 28 iunie 1940, când proprietarii români şi-au părăsit în mare grabă apartamentele, „eliberatorii” Cernăuţiului aveau bătaie de cap cu alegerea caselor, oprindu-se în cele mai bogat înzestrate, cu veselă de porţelan, mobilier vienez… După cum vedem, timpurile au fost aceleaşi – şi în epoca inchiziţiei, şi în era comunistă.

Dar de ce am da vina numai pe „eliberatori”? În anii foametei, unii prădau, omorau pentru un cartof, alţii împărţeau din ultima felie de pâine. Oare „timpurile” nu erau aceleaşi şi pentru unii, şi pentru alţii?! Nu mai face să amintesc de împuterniciţii statului care luau ultimele grăunţe de la gura înfometaţilor, căci nu-i îndreptăţeşte nici măcar uzata scuză „aşa au fost timpurile”.

În anii mei de şcoală, învăţătorii patrulau drumurile vânându-i pe copiii care umblau cu colinda de Crăciun sau mergeau la biserică în noaptea Învierii. Printre cei ce-şi făceau formal datoria, numai de ochii superiorilor, l-aş numi pe Gheorghe Bosovici (demult nu mai este în viaţă), directorul şcolii din Lehăceni-Boian (astăzi Priprutie). Dar, chiar cu un asemenea şef cumsecade, se găseau învăţători care supravegheau foarte zelos comportarea elevilor de sărbătorile religioase, ba chiar îi reproşau directorului că e prea indulgent. Nu mă miră de fel faptul că mai târziu, când „timpurile” s-au schimbat, aceiaşi zeloşi supraveghetori ai moralei comuniste începuseră să umble la biserică, devenind cum nu se poate de evlavioşi.

Vor trece anii şi, chemaţi la judecata de apoi sau întrebaţi de vreun nepot unde a dispărut limba română, directorii care au compromis statutul şcolilor cu limba română de predare vor răspunde fără urmă de remuşcare, suspinând teatral: „Aşa au fost timpurile…”.

„Aşa au fost timpurile” la 1 aprilie 1941, când românii din satele de pe Valea Siretului au căzut seceraţi de gloanţe la Fântâna Albă, aşa sunt astăzi timpurile, când se trage cu gloanţele legii în limba noastră. Nu suntem proroci să ştim cum vor fi mâine, peste ani, timpurile, dar nu există îndoială că întotdeauna vor fi oameni care îşi vor găsi îndreptăţire şi vinovaţi pentru orice nemernicie din viaţa lor.

 MARIA TOACĂ

 Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: