Dacă va primi baza sportivă a CSM

Primăria Suceava va reabilita total, cu suprafaţă cauciucată, pista de atletism de pe Areni

> Lucian Harşovschi: Mulţi suceveni nu sunt mulţumiţi de starea actuală a pistei

Viceprimarul Lucian Harşovschi a anunţat, miercuri, că dacă municipalitatea va prelua baza sportivă a CSM Suceava, prima investiţie va fi de reabilitare a pistei de atletism. Acum aceasta este cu zgură şi va fi înlocuită cu o suprafaţă cauciucată.

„Acum 10 ani am decis ca pista de alergare a Stadionului Areni să fie accesibilă pentru toţi sucevenii pentru că până atunci era accesibilă doar celor care făceau sport de performanţă sau participau la diferite competiţii sportive” a spus viceprimarul.

El a menţionat că pista a fost deschisă, iar de atunci mii de suceveni au folosit-o.

Harşovschi a mai spus că, în luna iulie, Consiliul Local Suceava a aprobat o hotărâre prin care este de acord cu preluarea Clubului Sportiv Municipal Suceava.

El a arătat că mulţi suceveni nu sunt mulţumiţi de zgura de pe pista de alergare, iar dacă municipalitatea va prelua, aşa cum speră, CSM Suceava, va propune ca pista să fie reabilitată total cu suprafaţă cauciucată.

Potrivit viceprimarului este vorba de o suprafaţă în lungime de 400 de metri cu 7 metri lăţime, fiind, în total, necesară o suprafaţă cauciucată de circa 3000 mp, care ar costa aproximativ 400.000 de lei.

„Nu ştiu dacă e mult sau puţin, dar este cea solicitată de sucevenii care aleargă şi pe ploaie. Sucevenii doresc mişcare” a menţionat Harşovschi.

El a adăugat că sunt foarte multe de făcut la stadion, dar că la gazon „stăm bine” şi că se achiziţionează un nou tractoraş de tuns iarba.

„Dacă primim baza sportivă a CSM, prima investiţie va fi realizată reabilitarea pistei cu suprafaţă cauciucată” a conchis Harşovschi. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: