Unităţile şcolare din municipiul Suceava vor avea iluminat de tip LED

> Peste 9200 de astfel de corpuri de iluminat vor fi instalate cu fonduri elveţiene

Viceprimarul Lucian Harşovschi a anunţat, miercuri, că peste 9200 de corpuri de iluminat de tip LED vor fi instalate în şcolile sucevene în cadrul unui proiect finanţat din fonduri elveţiene.

Harşovschi a spus că municipalitatea suceveană a accesat fonduri elveţiene de 7,3 milioane de franci elveţieni cu două proiecte, unul pentru achiziţia de autovehicule şi autoutilitare electrice la Primăria Suceava şi instalarea a 28 de puncte de încărcare, dar şi achiziţia, din economii, a cinci autobuze electrice, unde este derulată procedura, iar al doilea proiect pentru managementul modern şi eficient al iluminatului public în municipiu.

El a anunţat că s-a finalizat montarea a 4037 de corpuri de iluminat tip LED şi că se derulează o procedură de negociere pentru alte 274 de corpuri de iluminat necesare.

www.romanidecentenar.ro

Din economii se vor monta 9.221 de corpuri de iluminat de tip LED în 22 de unităţi şcolare din municipiu.

Viceprimarul a explicat că valoarea totală a acestui proiect este de 2,62 milioane de lei, din alocarea de 8,9 milioane de lei. El a arătat că s-a câştigat licitaţia cu 29,24% din valoarea estimată, în condiţiile în care documentaţia a fost elaborată în urmă cu 4 ani, iar preţurile acestor corpuri de iluminat au scăzut foarte mult.

Lucian Harşovschi a spus că la 21 august ar urma să fie semnat contractul cu asocierea care a câştigat licitaţia, dacă nu vor exista contestaţii. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: