Rromii din Bucovina şi muzica lor: ipocriţi sau autentici? 

Taraful lui Ionică Dinicu, participant la Expoziţia universală de la Paris

De ce plâng rromii când cântă? Ce se întâmplă în timpul înmormântărilor, când muzica se suprapune cu bocetele? Muzica şi plânsetele merg mână în mână, dezvăluind tensiuni între unitate şi diviziune, viaţă şi moarte, individ şi ceilalţi, şi mobilizând facultăţi fundamentale: compasiunea, contagiunea emoţională, empatia, pe care rromii le exaltă, exacerbează şi percep ca identitare. Exact invers, rromii sunt „fabricanţi de emoţii”, e vorba doar de o seducţie/ ciorănie (meştereală/ şmechereală), de exploatare a milei, de simulacru şi simulare, de la cerşit, la cântecul de jale –, conform chiar opiniilor lăutarilor. Între reproducere sterilă (imitaţie) şi creaţie – cum încearcă să-şi explice şi Damian Drăghici. Muzică „rromă” propriu-zisă este repertoriul grupului etnic rrom, aproape că nu a avut loc niciodată ocazii în care să fie prezentă o audienţă non-rromă. Acest lucru se aplică numai în cazul repertoriului tradiţional rrom. Muzica comercială „Rroma” (de exemplu, „manele”) este o muzică, de multe ori de calitate inferioară, dar difuzarea acesteia este imensă chiar şi în rândul celor ne-rromi. Putem spune că muzica rromă propriu-zisă se referă la muzica comercială „rroma”, exact aşa cum cântecele vechi ale sclavilor negri din America sunt rap sau hip-hop, de asemenea, în conţinut.

Acum ajungem la aşa-numitele influenţe „ţigăneşti” asupra repertoriului cultural. Când vine vorba de influenţe Gypsy, aceasta nu înseamnă influenţele rrome în repertoriu, foarte mici, dar existente, ci modul în care muzicienii profesionişti rromi interpretează repertoriul originar. Adesea, aceştia sunt muzicieni profesionişti extrem de virtuozi, care reinterpretează melodiile populare în cheie de virtuozitate; spre deosebire de fermierii sau păstorii care cântă poate două sau trei ore pe săptămână, aceştia sunt muzicieni profesionişti; devine firesc, atunci, că aceştia afectează puternic muzica, fiind solicitaţi să interpreteze la petreceri, nunţi etc…

Influenţa lor este grea în profesionalismul lor şi, la fel, cu toate acestea, ei devin „păstrători ai tradiţiei muzicale“. Dau câteva exemple concrete: ţiganii dansatori de flamenco sunt păstrătorii unei părţi din tradiţia muzicală spaniolă, la fel cum şi „lăutarii” sunt păstrătorii comorilor muzicale populare ale rromilor, dar şi ale românilor. Brahms sau Liszt nu sunt afectaţi de repertoriul „rrom“, ci de modul în care muzicienii de stradă rromi, în acest caz muzicieni urbani, interpretează muzica timpului lor. Poate fi un vals, un cântec popular din Bucovina sau un cântec la modă; nu muzica rromă influenţează aceşti mari autori, ci practica plină de virtuozitate, aproape de circ, a acestor muzicanţi de stradă, baruri şi nunţi. În limba germană viola se numeşte „Bratsche“. Bucovina este o regiune puternic influenţată în folclor prin tradiţia muzicală austro-ungară, influenţată la rândul ei de folclorul muzical; există, de asemenea, o minoritate a germanilor care vorbesc un dialect german „antic”. Fascinante sunt bisericile luterane cu scriere germană găsite în regiune; multe, printre altele, păstrează orgile minunate. Acum, în grupurile folclorice din Bucovina există o violá numită „Bratch”, care, spre deosebire de violă, are un jumper drept şi are trei şiruri. Nu este un instrument solo, deoarece, având jumpingul drept, nu permite decât să însoţească acordurile. Interesant, în schimb, viola în muzica clasică este numită în română „viola”. Şi termenul „zongoră”? Mă amuză, dar trebuie să spun că este un instrument clar „ţigănesc”. Puţini ştiu însă că în limba maghiară termenul înseamnă „pian”, în graiul românesc din Bucovina indică o chitară însoţitoare care are o funcţie foarte asemănătoare cu cea a lui Bratch. Dacă citiţi muzica transcrisă de Bartók din Bucovina, multe acompaniamente cu ciocanul pe aceeaşi coardă au fost efectuate chiar la „zongoră”. Aş putea vorbi cu dumneavoastră ore întregi despre modul în care instrumentul s-a schimbat într-un secol, chiar şi cu influenţe muzicale externe. Şi „scripcă”? Toată lumea va spune: „Dar este un ciur, instrumentul lui Vitus Bach!”. Greşit! În Bucovina chiar indică vioara atunci când este interpretată de muzicieni tradiţionali; când acelaşi instrument este folosit pentru repertoriul învăţat, se numeşte „Vioară”. Încheiem cu problema muzicii din secolul al XVIII-lea în ceea ce priveşte muzica ţigănească sau muzica tradiţională interpretată de ţigani. Aşa cum am spus deja, ale mele sunt presupuneri, adesea sugestii, dar aş dori să vă pun câteva întrebări. Este adesea remarcat faptul că stilul instrumental virtuoz al sonatelor lui Scarlatti derivă din folclorul spaniol. Întrebarea mea este: Scarlatti este mai uşor să fi fost influenţat de cântecele simple ale ţăranilor spanioli care au lucrat în câmpuri sau de stilul virtuoz al muzicienilor ţigani? În multe suite populare interpretate de muzicieni profesionişti ţigani, tendinţele de dans au loc adesea în conformitate cu acest model: o introducere rapsodică, foarte liberă, imaginativă, deseori fără linii de despărţire (în cazul folclorului românesc, doina), pe care nu o voi numi „fantezie” sau „preludiu”; o serie de dansuri tempo crescătoare; un moment miraculos care este întotdeauna lent; în unele suite româneşti se numeşte „cântec de supărare” (cântec de durere, de dor). Reţineţi cum este adesea cea care prezintă mai multe elemente orientale, ţigăneşti, la fel ca sarabandul în suita barocă, multe presumano au origini arabe-persane.

www.romanidecentenar.ro

Despre muzicantul ţigan din Bucovina, care se numeşte „lăutar”, remarcăm că este un termen care se referă foarte mult la „lăut” şi „gudron”; în opinia unora dintre rromanologi, termenul ar trebui să se refere şi la originea „zaotar” persană-zoroastră…

Închei aici, deşi știu că nu am vorbit despre preludiu, alemandă, sarabandă, curent şi jiguri, dar, fie că vrem sau nu vrem, observăm un mod similar de a organiza materialul de dans în funcţie de modul de rit al spectacolului şi în special modul în care muzicienii profesionişti rromi l-au conceput de-a lungul secolelor. (LUCIAN DIMITRIU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: