Ministrul Mediului vine la Suceava pentru a discuta despre depozitele de deşeuri din judeţ

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, va participa, vineri, la Suceava, la o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţii publice locale şi judeţene, cu membrii Colegiului Prefectural şi operatori de salubritate din judeţ, privind depozitele de deşeuri şi poluarea.

Prefectura Suceava a anunţat că o delegaţie condusă de Graţiela Vasilescu, viceprim-ministru, ministrul Mediului, va efectua o vizită de lucru la Suceava, vineri, pentru discuţii referitoare la poluare şi depozitele de deşeuri din judeţul Suceava.

Din delegaţie vor face parte Robert Szep, comisar general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Dorina Mocanu, director general la Direcţia Generală Evaluare Impact şi Controlul Poluării, Elena Mehedinţu, şef Serviciu emisii industriale – ANPM, Flavius Ardelean, directorul direcţiei Gestiunea Deşeurilor, Mihai Drăgan – Direcţia Comunicare, Transparenţă şi IT, Dorina Marica Grunfeld, consilier al viceprim-ministrului, şi Radu Stoian, consilier asistent la Direcţia Generală Evaluare Impact şi Controlul Poluării.

La întâlnire sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţii publice locale şi judeţene, membrii Colegiului Prefectural al judeţului, operatori de salubritate din judeţ. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: