Comisarii suceveni de mediu au suspendat activitatea a şapte agenţi economici

> Pe durata descinderilor au fost constatate 92 de sancţiuni contravenţionale, controlorii aplicând amenzi în valoare totală de 501.700 de lei

 În primele trei trimestre ale anului, lucrătorii Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu au avut un total de 591 de controale, informează comisarul-şef Adriana Iordache. Oficialul instituţiei face cunoscut că personalul din subordine a întreprins 178 de inspecţii planificate la obiective încadrate în clasele de risc A, B, C şi D, dintre care 73 în domeniul poluării industriale, iar 180 în cel al biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate. În intervalul amintit, comisarii de mediu au desfăşurat, de asemenea, 413 de inspecţii neplanificate, 323 fiind pe linia controlului poluării industriale, iar 90 pe cea a controlului biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate. În cadrul controalelor neplanificate, 151 de acţiuni au fost desfăşurate pentru verificarea sesizărilor şi petiţiilor; patru în vederea controlului respectării condiţiilor impuse prin actele de reglementare; zece inspecţii au fost urmare a autosesizării. Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu a impus efectuarea a 201 de inspecţii, în timp ce 32 de verificări au avut loc în colaborare cu alte autorităţi. Încă trei acţiuni au vizat identificarea unor obiective noi, iar 12 controale s-au axat pe verificarea ducerii la îndeplinire a măsurilor impuse.

Comisarul-şef Adriana Iordache a declarat că pe durata descinderilor „au fost constatate 92 de sancţiuni contravenţionale principale, controlorii aplicând amenzi în valoare totală de 501.700 de lei”.

www.romanidecentenar.ro

În primele 9 luni ale anului, comisarii suceveni de mediu au luat măsura aplicării a şapte sancţiuni contravenţionale complementare de suspendare a activităţii agenţilor economici, în cazul unei societăţi comerciale fiind sesizate organele de urmărire penală.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: