Parabola orbilor

Despre actualitatea lui Pieter Bruegel cel Bătrân, marele pictor al Renaşterii flamande, şi celebra sa pictură „Parabola orbilor” a mai scris şi filosoful Andrei Cornea în 2014. Or mai fi scris şi alţii. Fireşte, multe parabole biblice au mesaje întotdeauna potrivite pentru cele ce ni se întâmplă, atâta doar că în 2014 situaţia României nu era le fel de disperată ca azi. Măcar atunci erau nişte opozanţi credibili, unii vocali, dar cei mai mulţi tăcuţi, la ofensiva găştii Elenei Udrea, exista o contrapondere, o alternativă politică serioasă, iar instituţiile statului nu intraseră încă în derivă. Din păcate, azi necazurile sunt mult mai mari.

Nu voi intra în detalii despre capodopera bruegeliană, ci voi enunţa doar narativul acesteia: şase orbi ţinându-se unii de alţii, conduşi tot de un orb, sunt pe punctul de a se prăvăli într-o prăpastie, chiar dacă pipăie realitatea terenului cu toiegele… Ca întotdeauna, pilda cere identificarea simbolurilor şi învăţătura: orbii lui Breugel sunt cei ce nu vor să deschidă bine propriii ochi, adică un partid majoritar, câştigător al recentelor alegeri, o majoritate parlamentară încurcată în interese proprii, blocată mai mereu în incompetenţă şi trecut şi o masă mare de cetăţeni cu drept de vot care aşteaptă în zadar ca respectivul partid să le reprezinte interesele. În fruntea tuturora se află un alt orb ridicat din cenuşa fostului geniu carpatin, care nu înţelege nimic din suferinţele unui întreg popor, care este convins că votul îi dă dreptul să facă ce vrea cu semenii săi, cu patria, care nu este numai a lui, ci şi a tuturor locuitorilor, indiferent de culoare politică. El se socoteşte mai presus de semeni, e convins că patria îi este datoare cu recunoştinţă veşnică, iar cetăţenii nu trebuie să-i iasă din cuvânt. Încet-încet, istoria a ajuns în faţa unui alt 22 decembrie 1989.

Poporul nostru a mai trăit 45 ani într-un astfel de regim discreţionar, în care voinţa populară era formal la baza politicii PCR, numai că în fapt atunci contau doar voinţa şi interesele liderilor, ale şefilor de partid. Masele populare erau duse cu zăhărelul, ţinute la distanţă, inclusiv cu garduri din sârmă ghimpată, iar marii mahări duceau o viaţă de huzur pe banii poporului în vilele şi palatele de protocol confiscate de la burghezo-moşierimea reacţionară. Aveau servitori numai pentru ei, aveau şi circuite separate de cabane, restaurante, magazine cu mărfuri de import, ca să nu se amestece cu prostimea, nu dădeau seamă pentru faptele lor, iar talpa ţării trebuia mereu să le aducă omagii. Tinerii nu cunosc istoria recentă, iar generaţia noastră nu e în stare să le explice fiindcă încă se jenează de respectivele vremuri.

Ei, bine, aceasta e prăpastia spre care se şi ne îndreaptă conducătorii noştri orbi de astăzi. Însă, spre deosebire de pilda creştină şi imaginea tragică a lui Bruegel cel Bătrân, diriguitorii noştri vor să se salveze pe ei înşişi şi pentru asta ne împing pe noi, amărăştenii, talpa ţării în râpă. Fiindcă nu altceva vrea să însemne bătălia asta perversă pentru privilegii în faţa Justiţiei: din moment ce în toate democraţiile şi în Constituţia noastră scrie că nimeni nu este mai presus de lege, atunci e musai ca fiecare să răspundă pentru faptele sale, aşa cum va răspunde şi în faţa legii divine.

Pentru a-şi duce la îndeplinire planul au o singură cale: să facă dispărute faptele, probele, evident nu şi averile, palatele, conturile, afacerile, pe care trebuie să şi le legitimeze, cu alte cuvinte să se legitimeze dreptul de a fura, de a abuza, de a corupe. Or toate acestea se află la vedere. Îşi închipuie cineva că vecinii, cunoscuţii… nu ştiu cum le-au răsărit în curte palatele, piscinele şi terenurile de sport cu nocturnă, concediile şi vilele din ţări exotice, bolizii de sute de mii de euro?

La fel erau convinşi şi ceauşeştii: păziţi de cerberii securişti şi miliţieni, nici nu te puteai apropia de casele lor. Erau blocate drumurile, şoselele, se circula numai cu gărzi, escorte numeroase, ceea ce se repetă şi azi. Spre asta ne îndreptăm din nou: spre o superclasă de privilegiaţi, care-şi perpetuează existenţa la vârf aducându-şi lângă ei odraslele, nepoţii, amantele, ceea ce a făcut ca incompetenţa celor din frunte să răsară pretutindeni şi calitatea actului de guvernare să tot slăbească. Ceea ce a făcut ca tinerii capabili şi talentaţi să ia calea străinătăţii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!