Alegeţi… Dicţionarul

 Corectitudinea rostirii şi scrierii, în condiţiile normării acestora prin opţiuni academice, este uneori greu de atins. De la dorinţă şi bună intenţie până la putinţa împlinirii acestora se interpun, pe traseul strădaniilor, tot felul de dificultăţi, dintre care multe ţin de continua evoluţie a limbii şi, în consecinţă, de modificările pe care le operează dicţionarele normative (chiar şi după numai ceva mai mult de două decenii: DOOM1 – 1983; DOOM2 – 2005).

 Unui asemenea gen de potrivnicie în faţa bunelor intenţii de ordin gramatical (de altfel, nu foarte răspândite) îi dedicăm episodul de azi. E de precizat, de la început, că fenomenul la care ne referim – formarea prezentului indicativ şi conjunctiv al verbelor terminate în a (conjugarea I tradiţională) cu sau fără sufixul ez, -ează – are o istorie lungă, pentru aceleaşi cuvinte reprezentând această parte de vorbire fiind atestate, încă din secolele al XVI-lea – al XVII-lea, ambele variante. Incertitudinea nu s-a rezolvat (cel puţin pentru vorbitorii obişnuiţi) nici până azi, încât înşişi realizatori ai ultimei ediţii a DOOM au recunoscut că nu există modalităţi de memorare ori criterii pentru deducerea logică a formelor normate (să le zicem „corecte”?), singura soluţie pentru ieşirea din impas fiind consultarea dicţionarului (de unde îndemnul cu iz electoral din titlu). Iată nesiguranţa cu pricina concretizată chiar în scrisul unor publicişti:

  • „Mai greu e că ultimele Tomahawk-uri resuscită vechea ostilitate faţă de Occident…” (gandul.info, 15 aprilie 2018); • „Energia se disipă pe o suprafaţă mai mare.” (evz.ro, 21 aprilie 2018); • „Concluziile Comisiei de etică şi arbitraj le relevează (minciunile – n.n.), contribuind prin aceasta la prezentarea…” (adevărul.ro, 23 aprilie 2018); • „Firea omenească e astfel alcătuită încât să secreteze iluzii” (gandul.info, preluare de pe blogul unui foarte cunoscut publicist, 22 mai 2018).

 Dacă, în primele două citate, greşeala constă în absenţa sufixului verbal de prezent (corect: resuscitează, disipează), în celelalte două, eroarea o constituie tocmai prezenţa lui (corect: relevă, să secrete; pentru primul verb e posibil să fi fost confundat a releva cu a revelarevelează).

Întrucât nu ne propunem să oferim nişte liste lungi cu cele trei categorii de verbe diferenţiate prin sufixul menţionat (corecte cu el; corecte fără el; corecte în ambele variante), încercăm să le suplinim (DOOM2 rămâne reperul valabil pentru oricine) prin nişte observaţii cu caracter general.

Integrarea sufixului –ez, -ează în formele de prezent s-a dovedit foarte productivă mai ales în cazul verbelor neologice, apreciindu-se că, în conformitate cu DOOM2, din 138 de asemenea cuvinte, 135 se conjugă cu –ez. Raportându-ne tot la acest dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic şi accentuând ideea instabilităţii în vorbirea curentă, se poate observa că faţă de vechea ediţie (1983), unele verbe care fuseseră acceptate cu două forme (precum a se prosterna, a împreuna, a decerna) au rămas numai cu aceea în –ez (decernez, împreunez, prosternez), altele au rămas doar fără –ez (a ignora-ignoră, a îndruma-îndrumă, a înfoia-înfoaie), existând şi unele care au trecut de la forma unică la una cu două variante (a demarca-demarchează/demarcă; a inventa-inventează/inventă, a învia-învie/înviază, a îngâmfa-îngâmfează/îngâmfă, a înjgheba-înjgheabă/înjghebează), alăturându-se celor ce fuseseră deja acceptate cu două forme (anticipează/anticipă, înveşmântează/înveşmântă, învolburează/învolbură, reanimă/reanimează, şchioapătă/şchiopăteazăîn acest ultim caz s-a schimbat ordinea de preferinţă, forma fără –ez fiind recomandată drept prima opţiune, pe când situaţia lui a învolbura este inversă, sufixul promovând pe primul loc).

 Ar mai fi de remarcat că, în cazul unor verbe care au o formă unică la infinitiv pentru două sensuri diferite (omonime), sufixul –ez, prin prezenţa sau absenţa sa în conjugare, creează posibilitatea diferenţierii semantice. Astfel, a acorda cu înţelesul „a da, a face acordul gramatical” respinge sufixul (acordă), iar atunci când înseamnă „a regla un instrument muzical” îl cere (acordează); la fel, lui a manifesta „a arăta un sentiment, a exprima o tendinţă” îi corespunde prezentul manifestă, să manifeste, iar dacă are sensul „a participa la o manifestaţie”, se impune varianta manifestează; a ordona „a porunci” – ordonă, iar pentru sensul „a aşeza în ordine” – ordonează ş.a.m.d.

 În fine, reamintind indecizia de la începutul celei de a doua jumătăţi a mileniului trecut, când în texte (şi, desigur, în vorbire) apăreau deopotrivă apropie/apropiază, cugetă/cugetează, curmă/curmează, tămâie/tămâiază etc., merită a fi observată relativa persistenţă regională a acesteia, relevantă fiind situaţia lui a lucra, pentru care uzul literar l-a consacrat pe lucrez, lucrează, să lucreze, dar în Transilvania se poate auzi şi azi eu lucru, el lucră.

I. NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: