Eva Longoria şi micuţul său Santiago, pe coperta ediţiei americane a revistei „Hola!”

Eva Longoria, starul din „Neveste disperate”, a ales să îşi prezinte fiul lumii într-un pictorial care apare pe coperta ediţiei americane a revistei „Hola!”, informează Press Association.

Starul de 43 de ani a postat pe Twitter o imagine a coperţii, alături de mesajul: „Iată-l! Santiago Enrique Baston face cu mâna întregii lumi! Abia am aşteptat să distribui această fotografie! Vă mulţumim @usahola & @bernardodoral pentru surprinderea acestor momente frumoase alături de fiul meu nou-născut”.

Într-un interviu acordat revistei, artista a povestit totodată despre experienţa de a deveni mamă: „Este magic. Simt că l-am cunoscut toată viaţa mea”, a mărturisit ea despre Santiago.

Longoria este căsătorită cu Jose Baston, preşedintele companiei media latino-americane Televisa, din mai 2016.

www.romanidecentenar.ro

Ei au anunţat naşterea copilului lor pe 21 iunie, într-un moment în care Longoria a declarat că doreşte să atragă atenţia asupra părinţilor şi copiilor care au fost separaţi la graniţa SUA-Mexic.

”În lumina naşterii fiului meu, vreau să atrag atenţia asupra familiilor care au fost separate la graniţă. Avându-l pe fiul meu lângă mine, nu-mi pot imagina că îmi este luat din braţe”, a declarat ea.

Santiago este primul copil pentru Longoria şi al patrulea pentru Baston, care mai are trei copii dintr-o căsătorie anterioară.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: