Accidentarea lui Tom Cruise a ridicat costurile de producţie ale lui Mission: Impossible. Fallout la 250 milioane de dolari

Mission: Impossible. Fallout va debuta în acest week-end în box office-ul american, iar analiştii speră la încasări de peste 50 de milioane de dolari. Pe termen lung însă, scrie TheHollywoodReporter.com, filmul va trebui să aibă o evoluţie excelentă în toată lumea, pentru a compensa costurile avute cu producţia, care s-au ridicat la 250 milioane de dolari din cauza accidentului suferit de Tom Cruise pe platourile de filmare.

Pentru că şi-a rupt glezna după o săritură la înălţime calculată greşit, starul a avut nevoie de opt săptămâni de recuperare, vreme în care ceilalţi membri ai echipei de filmare au continuat să fie plătiţi, pentru a acoperi, astfel, veniturile din alte colaborări pe care le-ar fi putut obţine în perioada respectivă.

www.romanidecentenar.ro

Drept comparaţie, Mission: Impossible – Rogue Nation, filmul anterior din serie, a costat în jur de 170 milioane. Chiar nepunând la socoteală suma acoperită de asigurarea peliculei – de aproape 70 milioane de dolari – Fallout a ajuns să fie cel mai scump film al francizei. Cu cronici excelente din partea criticilor, pelicula trebuie acum să aibă un răspuns la fel de pozitiv din partea publicului şi să atingă cifre cât mai mari la box office-ul internaţional.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: