Handbal masculin

Trei suceveni în naţionala României la Campionatul Mondial Universitar

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava are trei reprezentanţi la Campionatul Mondial Universitar la handbal masculin, competiţie care are loc între 30 iulie şi 5 august, la Rijeka. Proaspăt medaliaţi cu bronz la europene, extrema stângă Cătălin Costea, interul stânga Gabriel Burlacu şi extrema dreaptă Alexandru Potera au fost convocaţi de selecţionerii Eliodor Voica şi Paul Mihăilă în lotul cu care „tricolorii” au plecat în Croaţia.

Lotul României: Ionuţ Iancu (Tatabanya), Răzvan Apostu (Minaur Baia Mare) – portari, Cătălin Costea (CSU Suceava), Sabin Constantină (CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu) – extreme stânga, Robert Militaru (CSM Bucureşti), Alexandru Talmaciu (CNOT Braşov), George Scarlat (CNOT Braşov), Alex Dascălu (Ştiinţa Bacău), Gabriel Burlacu (CSU Suceava) – inter stânga, Octavian Bizău (CSA Steaua Bucureşti), Ramon Şomlea (CSM Bucureşti) – centri, Bogdan Mănescu (CSM Bucureşti) – inter dreapta, Alexandru Potera (CSU Suceava) – extrema dreaptă, Adrian Rotaru (CSM Bucureşti) – pivot.

România va debuta la Campionatul Mondial Universitar într-o grupă din care mai fac parte Polonia, Japonia, Coreea de Sud şi Taipei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI