Amurgul unei comunităţi etnice

S-a întâmplat ca acum mai bine de jumătate de veac să fac naveta, un întreg an şcolar, per pedes, de la Sinăuţi la Siret. Treceam podul peste râu şi, ca să ajung la liceu, străbăteam aproape întreg târgul, urcând panta domoală a străzii cu un nume înfiorător pentru mine: Mareşal Malinovski. Şi la dus, dar mai ales la întors, mă întâlneam cu grupuri de localnici care discutau în limba română, ucraineană, germană, ba, uneori, chiar şi în polonă. Rănile războiului se cicatrizaseră, iar oamenii, de diverse naţionalităţi, trăiau aici în armonie.

 Aceste câteva amintiri mi-au fost prilejuite de ediţia a doua, revizuită, a cărţii Germanii în istoria oraşului Siret, apărută de curând şi semnată de Franz Pieszczoch şi de Loredana Cuzencu, autorii precizând, la final, că am scris această carte pentru a salva de la uitare o pagină din istoria oraşului Siret, istorie la făurirea căreia germanii şi-au adus o contribuţie însemnată. Volumul se deschide cu o prezentare sintetică a istoriei urbei siretene, cu evidenţierea perioadelor de înflorire sau de decădere, martoră atâtor evenimente fiind Biserica „Sfânta Treime”, cea mai veche biserică de zid din Moldova, ridicată pe la mijlocul secolului al XIV-lea. Astăzi, Siretul pare să aibă forţele epuizate, autorii fiind de acord că acesta se prezintă ca magnis nominas umbra (umbra unui nume mare), aici fiind descoperită de arheologii Muzeului de Istorie al Bucovinei o fostă cetate geto-dacică din Hallstatt, considerată cea mai mare cetate de acest fel din Moldova.

 Germanii, originari din Boemia sau din Polonia, precizează autorii, au venit pe aceste meleaguri încă din perioada medievală, pentru ca primul val să dispară la vremea lui Ion Vodă cel Cumplit. Mai târziu, ocuparea samavolnică a Bucovinei de către austrieci a deschis larg porţile unui aflux de ruteni, evrei, polonezi şi, bineînţeles, germani, catagrafia din 1787 înregistrând în Districtul Siret 118 gospodării germane. Organizatori cu o rigurozitate recunoscută şi destoinici meseriaşi, aceştia au dat o nouă înfăţişare oraşului. Interesantă afirmaţia de la p. 29, unde scrie negru pe alb: La începutul anului 1907, Siretul devine centrul de coordonare a implementării planului Brennende Dorfer (Sate în flăcări), plan elaborat de serviciile secrete austro-ungare, conduse de Max Ronge (Maximilian von Ronda) care avea ca scop provocarea unei răscoale a ţăranilor din judeţele Dorohoi şi Botoşani ce făcea parte din Mişcările premergătoare a(le) Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie 1917 din Rusia. (s.a.) La câţiva ani după aceste evenimente, Siretul cunoaşte prima ocupaţie rusească. Pe lângă importante distrugeri, când a venit vremea retragerii, armata rusească a jefuit tot ce i-a stat în cale.

 În perioada interbelică, viaţa culturală a urbei siretene e dominată de personalitatea lui Peter Tomaschek. Eminent profesor şi gânditor, el considera, spun autorii, că Marele pericol pentru omenire era Molima lipsei de morală. El elaborează o serie de lucrări, fiind adeptul Păcii Mondiale şi susţinând că singura dispută ce poate fi admisă între popoare e cea spirituală. A imaginat, pe fondul păcii universale, Statele Unite ale Lumii (s.a.), cu un parlament care să se ocupe de menţinerea păcii şi bunăstarea popoarelor. A crezut cu toată fiinţa sa în ideile oferite lumii, de aceea, când a venit momentul tragediei lansate de propaganda nazistă „Acasă în Reich”, intelectualul îi scrie lui Leca Morariu: Sunt născut în România, sunt prieten al poporului român şi mor pentru România mea.

După încheierea conflagraţiei, oraşul fiind distrus şi jefuit din nou, cei ce l-au părăsit au început să se întoarcă, expulzaţi fiind din Reich, un alt calvar şi încă nu avea să fie ultimul, căci au urmat arestările, deportările şi, în final, plecarea tineretului în alte localităţi cu potenţial economic, Siretul devenind un oraş-spital sau, după expresia conducerii de atunci neuro-agrar, cu aluzie la pavilioanele ocupate de copiii bolnavi ce solicitau, ca tratament, mai ales multă omenie. Eu, care scriu aceste rânduri, le aud şi astăzi plânsul zăbrelit de gratii, dar şi de indiferenţa personalului.

 Revenind, ultimul capitol al cărţii se ocupă de prezenţa germanilor în perioada postcomunistă a unui târg fără nicio perspectivă. Dacă în mai 1991 se înfiinţa filiala Forumului Democratic al Germanilor din România, prin scăderea drastică a etniei, organizaţia a fost desfiinţată odată cu începutul anului 2018. Rămân cimitirele şi arhive ce dovedesc prezenţa unei etnii harnice şi pricepute, care, ca şi românii de aici, a cunoscut perioade înfloritoare, dar şi tragedii, uneori greu de imaginat. Volumul celor doi sireteni rămâne un important document, ca rezultat al unei îndelungate cercetări, indispensabil, privitor la problematica prezenţei etniei germane în cel mai vechi oraş din Moldova.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: