Profesorul D. Irimia evocat la Universitate

L-am cunoscut pe Profesorul Dumitru Irimia pe 12 iulie 2018, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, după ce făcusem cunoştinţă în fugă la Mănăstirea Putna, la una din uriaşele adunări ale a românilor de pretutindeni de Sfânta Maria Mare ale anilor 90. Pe pasionatul cercetător al limbii lui Eminescu îl ştiam de mult, dar pe profesor l-am întâlnit abia acum, la nouă ani de la stingerea sa din viaţă. În vara trecută şi în cea de dinainte, aflasem câteva lucruri şi despre om, din fulgerări de amintire, de la Doamna sa, Cristina Irimia, răscolite de întâlnirile noastre în sacrul locaş putnean şi de drumul împreună la Hotin şi la Cernăuţi, adică în spaţii care aduc lângă noi din lumea celestă pe românii a căror inimă a bătut cu putere, de durere ori de bucurie, pentru soarta neamului nostru.

Dar pe profesor, cum spuneam, l-am cunoscut abia acum, graţie cărţii in honorem lansată într-o secvenţă aparte a conferinţei Discurs critic şi variaţie lingvistică, ediţia a VIII-a, cu tema „Memorie, discurs, literatură” (II) organizată de universitatea suceveană sub egida Centenarului Marii Uniri. Mai precis, graţie cuvintelor rostite cu acest prilej, începând cu acela al moderatoarei manifestării, universitara Rodica Nagy. Mărturisind, „Şi eu i-am fost fericită studentă!”, mai mult: la cursul de Stilistică, „privilegiu rar!”, Rodica Nagy şi-a axat în continuare intervenţia pe apropierea Profesorului D. Irimia de Suceava, pe implicarea competentă şi entuziastă în organizarea Filologiei, multe din cadrele acesteia fiindu-i de altminteri şi foşti studenţi, iar Mihail Iordache, fost coleg de facultate şi „prieten statornic”: „aşa a ajuns Coşeriu la Suceava”, aşa au ajuns să fie mereu prezenţi sucevenii la manifestările Literelor ieşene. Această prietenie şi această dorinţă a Profesorului D. Irimia de a sprijini tânăra facultate suceveană au contribuit la „organizarea unui anumit traseu” al acesteia, la o „anumită ţinută” a specialiştilor săi care, foşti studenţi ai dlui Irimia, au păstrat legătura cu profesorul lor, profesor care „a ştiut să facă şcoală”, rămânând de neuitat darul său de a aduna tinerii la colocviile „Eminescu”, respectul cald, activ, pentru românii din Basarabia şi din nordul Bucovinei. Trăsătură pusă puternic în lumină imediat după aceea de Mircea A. Diaconu, care a afirmat că Profesorul D. Irimia a făcut totul ca intelectualii lor să intre în circuitul de valori românesc, iar ei să vadă că în România sunt acasă. Şi l-a amintit apoi coborând dintr-un tren plin de studenţi venind la „Eminescu”, „părea un student el însuşi”, dar ideea asupra căreia a revenit prorectorul Universităţii sucevene, expresie a impresiei profunde pe care i-a lăsat-o în anii întâlnirilor lor Profesorul D. Irimia, a fost aceea a „modului natural în care trăia ideea naţională”, avea o „conştiinţă puternic impregnată de ideea naţională”, „fără emfază”. „Savant foarte terestru”, a încheiat Mircea A. Diaconu, a fost „după mine veritabil model de om de ştiinţă şi model uman, pur şi simplu”.

Apărută la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi şi realizată de Cristina Irimia şi Dinu Moscal, cartea „Profesorul nostru, D. Irimia”, cuprinde evocări, priviri asupra scrierilor lui Dumitru Irimia, interviuri, precum şi lucrările colocviului de exegeză literară care i-a fost dedicat anul trecut la Ipoteşti. La aceste lucrări s-a referit Ala Sainenco, directoarea Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, atunci când şi-a mărturisit gratitudinea faţă de cei doi editori pentru includerea lor în volum, după ce a dat citire unui buchet de spicuiri, un portret al Profesorului alcătuit din trăsături de caracter asupra cărora au insistat nume importante ale vieţii academic şi culturale româneşti, ale căror semnături se regăsesc în volum. Profesorul D. Irimia din evocarea prietenului şi colegului de şcoală Gheorghe Moldoveanu a fost nu doar „cineva”: „condiţiile în care a crescut, s-a format au condus lucrurile în această direcţie, nu ar fi putut fi altcineva, altcumva”, universitarul sucevean elogiind cu acest prilej „spiritul critic care bântuia lumea ieşeană de peste jumătate de veac”, accentul pus în lumea aceea şi pe „cantitatea de muncă înglobată într-o lucrare”. Cât despre lucrarea dedicată Profesorului, „toată lauda iniţiatorilor volumului, o carte într-adevăr valoroasă, care porneşte de la toate preceptele pe care le cultiva Dumitru Irimia”. Şi a poposit îndeosebi asupra celui de „siguranţă” decurgând dintr-o temeinică informare – „Nu se poate formare fără informare, cum se cere azi în şcoală, nu se poate cultură fără memorare!” Felicitându-i pe autorii volumului pentru cuprinderea interviurilor, i-a făcut plăcere să-i reproducă răspunsul la o întrebare privind prima operă pe care ar publica-o dacă ar conduce o revistă, „«Doina» lui Eminescu, acolo este arealul românesc pe toată coordonata sa geografică şi spirituală”. Şi de asemenea, ajungând la rându-i la basarabeni, a citat-o pe Valentina Butnaru cu acea zicere grăitoare, asociată pentru totdeauna Profesorului, care lăsa totul la o parte, cărţi, studii în lucru, sănătate, ca să răspundă unui apel venit de dincolo de Prut: „I-a păsat de noi, basarabenii, mai mult decât ne-a păsat nouă de noi, basarabenii”.

Sub vibraţia emoţiei dnei Rodica Iordache lângă mine şi vibraţia emoţiei dnei Cristina Irimia pe podiumul prezentării, cu fotografia Profesorului D. Irimia de pe coperta cărţii în faţă, acoperind ca o pleoapă transparentă amfiteatrul, am fost cuprinsă de liniştea serilor noastre împreună la Putna cu amintirea neuitatului ei Dumitru Irimia. Cu visul acestei cărţi. O linişte prin care nu au mai răzbătut frânturile alese din paginile sale, de-acum existând aievea, cele mai aproape inimii care i-a fost cea mai aproape. Până la ultima, din dialogul cu poeta Maria Şleahtiţchi din Chişinău. Care m-a tulburat atât de tare, încât am simţit nevoia să o caut în carte, ca să o aştern din nou: „M.Ş.: La sfîrşitul augustului care, iată, s-a călătorit, la Colocviul de la Putna, dedicat memoriei academicianului Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, profesorul Borcilă invoca acea scurtă, (aproape) metafizică, discuţie de la malul Mării Negre, dintre Eugeniu Coşeriu, D. Irimia şi Mircea Borcilă, pe care o narez ca pe un mit. Era la unul din Colocviile coşeriene de la Constanţa. În urma unor discuţii mai aprinse, în care bucureştenii, dar şi constănţenii, atacau destul de dur ideile şi concepţia lui Eugeniu Coşeriu, cei trei profesori se plimbau pe malul mării. După o îndelungată tăcere, profesorul Coşeriu îi întrebă: „Cum o să faceţi voi, iubiţilor, cînd nu voi mai fi eu?” Răspunsul veni dinspre D. Irimia: „Cum o să facem? Ca apostolii…”

 La sfârşit, m-am salutat cu cei pe care îi ştiam din prietenii, colegii, studenţii Profesorului Dumitru Irimia, întrebându-mă dacă în timpul care vine îmi va fi dat să întâlnesc şi vreunul dintre propovăduitorii învăţăturii sale. Abia când ne-am spus la revedere şi am avut aproape chipul ascetizat de despărţire şi singurătate al dnei Cristina Irimia, dar luminat de bucuria cărţii, mi-am dat seama că de fapt îl întâlnisem pe primul dintre ei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: