Note de lector

Eminescologul de la Râşca

Septuagenarul Ioan Ţicalo ne aduce în atenţie prin ultima apariţie editorială – Trei destine astrale: Eminescu, Creangă, Veronica – un pertinent omagiu acestor alergători de cursă ce-şi străbat destinele prin vămile veacurilor. Cartea a apărut la editura Geea, Botoşani, 2018 având drept componentă principală interviul luat autorului de Elena Condrei, renumită doamnă a culturii, scriitoare şi autoare a cunoscutei Comori din cenuşă.

 Având un cult pentru Eminescu şi destinul acestuia în posteritate, în interviul din cea de a douăzecea carte a Domniei Sale, Ioan Ţicalo întreţine cultul poetului „sigilat de destin” (George Călinescu). În publicistica sa găsim exegeze despre Poetul neamului românesc, despre Poetica instrumentelor muzicale, Despre dor…. An de an a cutreierat adâncimile universului artistic, faţetele dorului şi aspiraţia spre desăvârşire a genialului înaintaş, pătrunzând în cronotopul matricial, călătorind pe vectorul dorului şi pe calea desăvârşirii poetice. Este clar că Eminescu i-a îmbogăţit şi modelat sufletul cu splendoarea armoniilor sale.

Opinii pertinente, rod al îndelungilor popasuri în Ţara Eminescu. Exegetul se mişcă în perimetrul eminescian emiţând judecăţi de valoare, privindu-l în relaţia cu junimiştii şi în raport cu cei doi apropiaţi afini sufleteşte, Creangă şi Veronica. Relaţionărilor din existenţa celor trei le adaugă nota sa personală, trecând prin filtrul propriei judecăţi afirmaţiile eminoscologilor consacraţi, precum şi pe cele ale timpului său – Theodor Codreanu, Adrian Dinu Rachieru, Ioan Filipciuc şi alţii, admiratori sau întreţinători de cabală. Elementele de istorie şi critică literară capătă prospeţime şi greutate, deoarece autorul şi-a făcut un fundament solid la şcoala clasică a eminoscologilor. Parteneriatul sufletesc Eminescu, Creangă, Veronica este completat prin prezenţa intervievatului ce comentează cu energie înaltă destinele astrale: „Toţi trei au trecut în eternitate în 1889: Eminescu în 15 iunie, Veronica în noaptea 3-4 august, Ion Creangă la 31 decembrie. Legaţi în viaţă şi în nemurire”. Apoi, interesantă şi logică pledoarie pentru numele Mihail. „Mi-hai, două silabe şi un diftong îl leagă pe poet de glie; Mi-ha-il ,trei silabe şi un hiat îl dematerializează pentru a zvâcni în eternitate. Îndepărtându-l pe l, stâlcim particula sacralităţii”. (De altfel, schimbarea paradigmei în biografia acestui reper era deja prezentă în comentariile avizate, pornind de la mărturisirea poetului: în registru junimist, 20 decembrie 1849, „de Ignat” şi data naşterii poetului consemnată în studiul maiorescian – biserica Uspenia, 15 ianuarie 1850.

Elena Condrei conduce cu tact interviul relatând o diversitate de aspecte şi punând întrebări pentru a-i crea interlocutorului posibilitatea de a ieşi în arenă pentru a demonstra dimensiunea astrală a acestui etalon cu valoare proteică. Şantierul în care lucrează Ioan Ţicalo n-are timpi morţi. An de an, cărţi, exegeze, eseuri, articole ce vădesc interesul şi admiraţia pentru Eminescu – citit în rama epocii şi recitit în postmodernitate. Neodihna eminoscologului care poposeşte în Poetica instrumentelor muzicale… se completează cu Dor…în concepţia lui Eminescu şi Eminescu, poetul neamului sau cu Eminescu, dincolo de circumstanţe sau Ce ne mai spune Eminescu. Într-adevăr, Ioan Ţicalo emite multe judecăţi de valoare în desfăşurările sale scriptice. Argumentele vizează inepuizabila sursă, Eminescu nestins. Pentru că „Eminescu creşte din Eminescu” după cum afirmă pertinent Adrian Dinu Rachieru.

 Substanţialul interviu aduce o oază de luminozitate şi cântec sublim acompaniat de gingaşe instrumente muzicale (lira – şapte corzi – număr sacru, harpa cu molatica-i unduire, buciumul, cornul, toaca şi clopotul). „Clopotul vechi împle cu glasul lui sara”… pentru că exemplele sunt nenumărate şi deosebit de eufonice (până şi codrul surdinizează melodic „o simfonie beethoveniană”). Temă veche şi veşnic nouă în studiile eminesciene.

 Suntem alături de doi nemuritori, părinţi spirituali ai autorului, şi de Doamna Aleasă a inimii poetului, Veronica. Un trio sumativ şi esenţial pentru orele astrale ale dimensiunii sufletului românesc.

O carte de referinţă a eminoscologului de la Râşca şi, implicit, o invitaţie la lectură şi la cunoaşterea reperului esenţial – continentul Eminescu. „Eminescu după Eminescu”. ‘i cum reluarea din diverse unghiuri a unui „Eminescu Viu” (Solomon Marcus) ne menţine tot în Patrimoniul Eminescu, în teritoriul tinereţii fără bătrâneţe, apreciem perseverenţa cercetătorului şi a cărturarului.

 Cu emoţie, în surdină, lăudăm osârdia lui Ioan Ţicalo ce a urmat îndemnul prietenului său, Ion Filipciuc din Câmpulungul Bucovinei, de a cuteza să scrie despre Eminescu: „doi Ioni” despre ”Marele Eon”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: