„Reuniunea Kastelanilor” a adunat la Liteni 40 de foşti tineri instituţionalizaţi, şi foşti profesori şi educatori

Un grup de tineri postinstituţionalizaţi, ce au crescut la casa de copii din Liteni, sprijiniţi de Asociaţia „Euroactiv” din Suceava şi de profesori şi personalul ce a lucrat în sectorul administrativ din fosta casă de copii şcolari din Liteni (fostul centru de plasament „Iorgu Vârnav Liteanu”) au organizat acţiunea intitulată „Reuniunea Kastelanilor”.

La acţiune au participat 66 de persoane (40 de tineri şi 26 de profesori, educatori, bucătărese, îngrijitori, supraveghetori de noapte). Toţi ne-am adunat la un local din Liteni.

Întâlnirea a avut loc pe 15 iulie, duminică, începând cu ora 13, când au început să apară membrii personalului care a activat în fosta casă de copii, tineri, profesori de la unitatea şcolară care au predat celor mai mulţi dintre tinerii care au participat la întâlnire.

Acţiunea a fost moderată de dl prof. Ninu Leneschi, fostul director al Casei de Copii din Liteni, şi de dna prof. Narcisa-Daniela Ştefănescu, prim-vicepreşedintele Asociaţiei „Euroactiv”, cei doi urându-le tuturor invitaţilor şi inclusiv tinerilor bun venit şi dându-le sfaturi de viaţă.

La ora 13.40 ne-am deplasat la locaţia unde a funcţionat Casa de Copii Şcolari Liteni, unde ne aştepta administratorul conacului şi dl primar Tomiţă Onisi, drept care le mulţumim.

S-au vizitat conacul unde a funcţionat casa de copii, care deja era în stare de degradare, sălile de meditaţie unde tinerii îşi făceau temele pentru şcoală, cantina, şcoala din localitate, iar apoi cu toţii au participat la un dineu oferit în cinstea amintirilor frumoase, petrecute în anii de funcţionare a casei de copii de la Liteni.

Tinerii postinstituţionalizaţi le-au oferit flori şi icoane tuturor invitaților veniţi la eveniment, apoi au avut ocazia să vizioneze filmări cu evenimente frumoase de pe vremea când funcţiona unitatea de asistenţă socială.

S-au depanat amintiri, am schimbat impresii, am primit sfaturi, s-au ţinut alocuţiuni, apoi organizatorii au oferit diplome tuturor profesorilor, educatorilor şi personalului de la Liteni.

Acţiunea a fost coordonată şi sprijinită de voluntarii ONG-ului „Euroactiv”: Carmen Şincar, Toma Ungureanu, Adina Lungu, coordonaţi de profesorii Ninu Leneschi, Mihai Greciuc – preşedintele asociaţiei, Narcisa-Daniela Ştefănescu – prim-vicepreşedinte, Romeo-Irinel Bolohan – vicepreşedinte, Marius Roman – tânăr crescut în casa de copii, alături de toţi ceilalţi tineri care au avut plăcerea de a participa la acest eveniment special. (CP)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: