Prima sesiune de înscrieri organizată de USV continuă până pe 18-19 iulie

> Peste 2200 de candidaţi şi-au depus dosarele de înscriere în perioada 9-16 iulie

 Prima sesiune de înscriere din cadrul concursului de admitere iulie 2018, organizat de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, continuă şi în zilele de 18 şi 19 iulie. De la începutul perioadei de înscriere şi până pe 16 iulie, inclusiv, şi-au depus dosarele de înscriere peste 2200 de candidaţi la programele de studii de licenţă, conversie profesională şi de master.

Conform site-ului USV dedicat admiterii, în perioada 9-16 iulie, s-au înscris la programele de studii de licenţă cu frecvenţă 1264 de candidaţi cu 2311 opţiuni, la programele de licenţă – învăţământ la distanţă s-au înscris 118 candidaţi cu 134 opţiuni, la programele de licenţă – locuri speciale pentru candidaţi proveniţi din licee din mediul rural s-au înscris 36 de absolvenţi de liceu cu 58 de opţiuni, pentru programul de licenţă – locurile speciale destinate cetăţenilor de etnie rromă s-au înscris doi candidaţi cu cinci opţiuni, iar pentru programele de licenţă pe locurile destinate românilor de pretutindeni s-au înscris 238 de candidaţi cu 722 de opţiuni.

La programele de master s-au înscris 502 candidaţi cu 877 de opţiuni, iar la programele de master pentru locurile destinate românilor de pretutindeni s-au înscris 29 de candidaţi cu 56 de opţiuni.

Într-un comunicat de presă al USV, remis presei ieri, se precizează că perioada de înscrieri în cadrul sesiunii de admitere iulie 2018 se încheie pe 18 iulie, pentru specializările unde există probe, iar pentru specializările unde nu există probe, ultima zi de înscrieri este 19 iulie, urmând ca primele rezultate privind admiterea să fie afişate pe 20 iulie.

Candidaţii vor putea depune eventualele contestaţii în data de 20 iulie, după ora 13; înmatriculările se fac în perioada 23-26 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 27 iulie.

Sursa citată menţionează că persoanele declarate admise au obligaţia de a se înmatricula în intervalul menţionat, întrucât, în caz contrar, îşi pierd locul.

„În ceea ce priveşte admiterea pentru etnicii români, ultima zi de înscrieri este programată pentru 22 iulie, pentru specializările unde există probe. Pentru specializările unde nu există probe, candidaţii se pot înscrie până pe 25 iulie. Perioada 23-25 iulie este rezervată probelor acolo unde este cazul. Rezultatele preliminare vor fi afişate pe 26 iulie, acestea fiind urmate de un interval destinat depunerii contestaţiilor. Etnicii români declaraţi admişi trebuie să îşi confirme locul în perioada 27 iulie – 8 august, prin depunerea actelor în original, urmând ca pe 10 august să fie afişate rezultatele finale” se arată în comunicatul USV. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: