Un reporter grăbit

Rar este dat ca după trecerea la cele veşnice a omului iubit, cu preocupări în ale scrisului, fosta soţie să se aplece cu atâta osârdie asupra manuscriselor, notaţiilor, benzilor de reportofon etc. Toate cele ce, la o adică, pot fi adunate într-o carte-mărturie, pentru timpul „ce va să vină”. Pentru Rozalia Motrici, jalea şi dorul sunt o formă a iubirii în parte, ca urmare a grijii fără margini, pentru ca cel preţuit ca soţ, acum în departele din ceruri, să-şi vadă continuată munca, tocmai când el ar fi avut cele mai multe de spus.

Pentru mine, Mircea a fost un prieten drag. Faptul că eram şi consăteni a fost de bun augur; cu clipe de stat la taifas, cum sunt şi cele din seara sosirii lui din Japonia, când i-am fost oaspete, de pe la înserat, până aproape de zori.

 „Rătăcit”, pe lângă pleiada de fii de activişti „de sus”, fiul de ţăran din Udeştiul Sucevei, odată ajuns în „Ţara Soarelui Răsare”, intră iute în atenţia băştinaşilor – extrem de primitori, acordându-i o atenţie deosebită, după ce contactul cu ţuica de Bosanci i-a fermecat, dându-le mult spor la datul din gură. Până la urmă a avut loc un schimb de produse, potrivit aranjamentului: dă-ne ţuică, îţi dăm sake. Înţelegerea, cap-coadă, realizată la nivel de conversaţie mai mult prin semne, s-a încheiat în faţa unei hărţi, întinsă pe o masă. Sub privirile întrebătoare a celor prezenţi, arătătorul lui Mircea urmarea cu exactitate conturul graniţelor României, ca mai apoi să puncteze localitatea Udeşti (deşi ţuica era de Bosanci). În final, gazdele au aplaudat cu generozitate, ca la descoperirea Americii.

Această destăinuire, de departe în aproape, consumată la un pahar de sake, în casa prietenului, proaspăt sosit din Japonia, nu prea are de a face cu volumul său „Visul sărută Japonia”, apărut în 1995, unde lucrurile serioase nu pot fi tratate în alt fel.

Al doilea volum, recent apărut la editura „Muşatinii”, din seria „Trasee de reporter”, ediţie îngrijită de Rozalia Motrici, cu concursul istoricului literar Nicolae Cârlan, cuprinde nouă capitole, rod al neobositului reporter: „Reporter în regiunea Cernăuţi”, „Corespondent la Chişinău”, „Cu români victorioşi la Moscova”, „Românitatea din Grecia”, „Cu români din diaspora”, „Cu oameni politici de seamă”, „Mărturii de la veterani de război”, „În Maramureşul istoric”, „Corespondenţă din Berlin”.

Servind cu vitalitate postul de radio „România Actualităţi” şi beneficiind de o voce cu o rezonanţă aparte, cel în discuţie a primit, în timp, pe merit, „prietenia” unui numeros auditoriu, gata oricând să-şi deschidă inimile şi sufletele pentru această cauză.

La Cernăuţi sau la Chişinău, microfonul lui avea mereu „poarta” deschisă. Faptele, întâmplările, curgeau şuvoi, într-un timp al deschiderii minţilor, când întâlnim des cuvântul frate. Ce păcat că „Podul de flori’”, cu „marea speranţă” , s-au dovedit a fi simple exerciţii! Şi peste toate, „Amurgul cu ghirlande dă strălucire lacului ce leagă malurile Prutului. Chipuri mai puţin grăbite se îndreaptă spre drumurile de reîntoarcere. Graniţa rămâne acoperită de flori, iar ceasul bate aceeaşi oră a speranţei, a revederii…” (din „Şase ore fără graniţă”, pag. 105).

Cu o grabă, specifică celor ce doreau să cuprindă totul dintr-o simplă mişcare, reporterului îi este dată o întâlnire cu regizorul Emil Loteanu, cel ce „privea Bucovina ca pe-o mireasă”. „La Moscova, i-am fost oaspete într-o iarnă sălbatică, într-o zi de decembrie, (…) spre mine veneau în acele momente imaginile fascinantului film «Şatra»”. „Şi pentru că veni vorba de inima sa, în partea cea mai curată a ei se află Rădăuţiul, cu anii adolescenţei lui, cu mormântul tatălui, (…) unde minunatul arhimandrit Iustin, stareţul mănăstirii Bogdana, a oferit momente cu binecuvântare multă” (pag.220).

www.romanidecentenar.ro

Undeva, pe lângă Mănăstirea Căpriana (dincolo de Prut), la ceas de noapte, la lumina unui bec, reporterul a surprins munca unor femei cu călcatul lutului cu paie, la aşa numita clacă. Această materie, turnată în forme fixe şi uscată la soare, urma să fie elementul de bază pentru construirea pereţilor de case. Din acest loc, până „într-un fund de prăpastie din pădure”, n-a fost decât un pas, în ataşul unei motociclete, condusă cu dibăcie de un vechi prieten. La lumina farurilor, s-a băut apă din „izvorul sfânt”, după care fiecare a tras câte un foc de armă de vânătoare în sus, pentru ca norii urii şi discordiei să dispară dintre oameni.

Peregrinările prin capitala Rusiei i-au adus în faţă, pe lângă amintitul Emil Loteanu, pe alţi români, ce poartă în ei povara „smulgerii dureroase din vatra strămoşească”. „Complicate sunt legăturile în imensul oraş, unde se îmbină căile rapide ale metroului cu legăturile autobuzelor şi troleibuzelor, sau cu paşii pe trotuarele aglomerate ale străzilor largi” (pag. 159). În clipe de răgaz, românii din Moscova se adună formând prietenii statornice, mereu sub acea „veşnică mantie a amintirilor”. Privind către marele compozitor şi interpret Eugeniu Doga (prezent în dicţionarul marilor personalităţi din Rusia), se poate observa că: „Vorbele lui te înalţă, pentru că trăirea are multe cercuri de sensibilitate, din ele iradiind satisfacţia unui om care aici, la Moscova, se simte român cu toate fiinţa lui” (pag.159). În constelaţia de nume celebre, din capitala rusă, Elena Dumitriu a fost urmărită „…într-o evoluţie scenică de mare dăruire”. Dintre medicii români, de mare prestigiu, un nume de vârf, aici, poate fi considerat doctorul cu rădăcini băcăoane, Nicolae Dodiţă.

Specialistul în nave spaţiale, cu activitate în universul navetei spaţiale „MIR”, Radu Popa caută şi acum, la Galaţi, mormântul tatălui său, pentru a aduce din Siberia rămăşiţele pământeşti ale mamei sale.

Academicianul român Eugen Grebenicov s-a specializat în calculele traiectoriilor sateliţilor ruseşti, şi nu numai. Drept urmare, o stea a universului a preluat numele său pe vecie.

Nu ştiu cât de ample au fost emisiunile radiofonice, de pe plaiurile moscovite, marca Mircea Motrici. Oricum, ele acoperă un gol în spaţiul cunoaşterii lumii, a unei lumi atât de apropiate sufletului nostru şi simţirii noastre de români.

Cartea „Trasee de reporter” se vrea a fi o carte a trezirii emoţiilor, cu o avalanşă de nume la activ, cercetate de reporter pe toate părţile, prin întrebări ce pun sângele în mişcare, oricât de comode sau incomode ar fi acestea.

 LIVIU POPESCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: