Vasile Varvaroi, la colocviul final al burselor Schweighofer:

E o mândrie pentru noi să vedem o parte dintre cei mai buni studenţi ai unei generaţii ce are un potenţial extraordinar de a îmbunătăţi şi a aduce inovaţii în sectorul forestier

În noua şi moderna clădire a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, studenţii şi masteranzii facultăţilor de profil din trei universităţi cu tradiţie – universitatea gazdă, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Universitatea „Transilvania” din Braşov – au prezentat profesorilor şi specialiştilor din industria lemnului viziunea lor despre teme de actualitate şi cu potenţial impact asupra sectorului forestier şi de industrie a lemnului. Noutăţile tehnologice din industrie şi prezentarea de produse inovatoare din lemn au constituit subiecte pentru dezbateri, iar prezentările despre evoluţii ale pieţei, cerinţe de sustenabilitate şi reglementări specifice au iscat discuţii deosebit de interesante.

„Dorim să transmitem şi tinerelor generaţii de specialişti pasiunea noastră pentru lemn, cel mai nobil şi valoros material, o resursă regenerabilă şi sustenabilă. Suntem o companie care inovează permanent, găsim cele mai bune soluţii, creăm produse şi servicii noi, iar cooptarea studenţilor cu rezultate academice deosebite este crucială pentru o industrie sustenabilă a lemnului în România. E o mândrie pentru noi să vedem o parte dintre cei mai buni studenţi ai unei generaţii ce are un potenţial extraordinar de a îmbunătăţi şi a aduce inovaţii în sectorul forestier” a declarat ing. Vasile Varvaroi, director de achiziţii Holzindustrie Schweighofer, coordonatorul programului Bursele Schweighofer.

„Salutăm întotdeauna implicarea mediului de afaceri în procesul educaţional. Astfel, apare o legătură directă extrem de necesară între teoria predată studenţilor şi practica producţiei. De aceea, ne bucurăm de proiectul Bursele Schweighofer şi sperăm să fie un exemplu şi pentru alţi agenţi economici din acest sector industrial tradiţional şi important al României” a precizat prof. univ. dr. Ioan Tăut, director adjunct Departamentul II Silvicultură, USAMV Cluj-Napoca.

„Temele abordate au fost foarte interesante şi ne-a bucurat interesul din partea studenţilor pentru abordarea şi analiza unor teme deloc facile pentru nivelul de pregătire universitară, dar mai ales pentru lipsa de practică care în momentul de faţă este o mare problemă a studiilor universitare. De cele mai multe ori, studentul când este angajat de firme din domeniul forestier, indiferent că este la o firmă de exploatare, industrializare sau ocol silvic, în primii ani se loveşte de lipsa de practică. Iar această iniţiativă a burselor Schweighofer îi pregăteşte într-o anumită măsură pentru partea practică şi îi încurajează pentru o abordare practică a studiilor şi informaţiilor dobândite pe timpul facultăţii” a menţionat reprezentantul din partea Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR), prezent la eveniment.

Lider european în industria prelucrării lemnului, Holzindustrie Schweighofer crede că pasiunea pentru lemn trebuie cultivată în rândul generaţiilor tinere pentru dezvoltarea sectorului către performanţă şi o gestionare sustenabilă a singurei resurse regenerabile, pădurea. Programele de burse răspund acestei viziuni şi oferă experienţe formatoare – academice şi nu numai – elevilor şi studenţilor care doresc să aprofundeze cunoaşterea unei industrii vitale în secolul XXI.

În anul universitar 2017-2018 au fost oferite 24 de burse a câte 8000 de lei fiecare, împărţite în mod egal către studenţi şi masteranzi de la patru facultăţi prestigioase din ţară: Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere: Florin Beleaua, Adrian Florea, Maria Iorga, Mădălin-Andrei Nicolae, Mihai Bratu, Gabriel-Nicolae Dogaru; Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Ingineria Lemnului: Dragoş Muntean şi Dan-Alin Cristea, Andreea Zărăchescu, Ruxandra Nedelcu, Alexandru Pavel şi Dan Baraboi; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură, secţia de Silvicultură: Liviu-Gabriel Ciceu, Paul-Andrei Moldovan, Vlad Todorescu, Dragoş-Călin Zaharia, Anamaria Iuga şi Steluţa-Maria Sîngeorzan; Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Silvicultură: Eduard-Titi Andronache, Cosmin-Marian Barbă, Ilarie Leşan, Marian-Ionuţ Ştirbu, Mihai-Alexandru Corjin şi Alin-Andrei Dănilă.

Pe lângă programul de burse adresat studenţilor, implicarea Holzindustrie Schweighofer în domeniul educaţiei include programul de învăţământ profesional de la Colegiul Tehnic „Gr. Cobălcescu” din Moineşti (burse de studiu pentru 28 de elevi şi practică de specialitate în unităţile companiei), dotarea laboratoarelor universitare precum şi renovarea şi modernizarea şcolilor, grădiniţelor şi altor instituţii educaţionale în zonele în care operează unităţi de producţie. (CP)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: