De pe bicicletă au ajuns pe mâinile medicilor

> Victimele, o tânără de 25 de ani şi un băieţel de 4 ani, au scăpat din fericire cu viaţă după ce au fost lovite de maşini

Duminică, în jurul orei 8.35, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe DJ 290 din comuna Vereşti, o localnică în vârstă de 24 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de o şoferiţă în vârstă de 25 de ani, din comuna Dumbrăveni. În urma impactului a rezultat rănirea biciclistei, care a fost transportată la spital. Cele două participante la trafic implicate în incident au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după cum spun poliţiştii care s-au ocupat de caz.

Tot duminică, la puţin timp după ora 16, pe când conducea un autoturism pe strada Grigore Antipa din municipiul Suceava, ajuns la intersecţia cu strada Iacob Zadik, un localnic de 56 de ani a surprins şi accidentat un minor de 4 ani, din municipiu. Băieţelul se deplasa pe bicicletă, dintre Calea Unirii spre capătul înfundat al străzii Iacob Zadik. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale; din fericire, rănile suferite nu au fost atât de grave încât să-i pună viaţa în pericol. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat; după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: