Actorul David Hasselhoff se căsătoreşte pentru a treia oară

Actorul american David Hasselhoff (65 de ani) se va căsători cu Hayley Roberts, de 37 de ani, în cadrul unei ceremonii restrânse care va avea loc în Italia, în două săptămâni, informează Daily Mail. Fosta stea din „Baywatch” a dezvăluit că el şi iubita sa îşi vor uni destinele pe 31 iulie după o logodnă de doi ani, în cadrul unei ceremonii intime, la care vor participa doar familia şi apropiaţii, în Puglia, sudul Italiei.

Actorul – cu două mariaje la activ – a făcut aceste dezvăluiri atunci când a fost intervievat pe covorul roşu de către un reporter de la „Entertainment Tonight”. „Ziua mea de naştere este marţi, apoi dăm o fugă în Marea Britanie şi în câteva locuri şi ulterior ne căsătorim, dar va fi o nuntă foarte mică cu familia ei din Ţara Galilor – la Puglia, în sudul Italiei”, a povestit actorul, mărturisind apoi că aşteaptă să scape de lumina reflectoarelor în timpul lunii de miere pe care o vor petrece în Maldive.

www.romanidecentenar.ro

David şi Hayley s-au cunoscut în 2011, după o întâlnire întâmplătoare într-un hotel din Marea Britanie unde actorul era cazat în timp ce făcea partea din juriul emisiunii „Britain’s Got Talent”. David a avut o viaţă amoroasă aventuroasă, fiind căsătorit în trecut cu Catherine Hickland (1984 – 1989) şi apoi cu Pamela Bach (1989- 2006).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: