La Cernăuţi s-a desfăşurat pitorescul Târg de Sânpetru

Între 7-8 iulie, la Cernăuţi, în oraşul ctitorit de Alexandru cel Bun şi îndrăgit de Eminescu, s-a desfăşurat tradiţionalul Târg de Sânpetru, ce-şi are rădăcinile încă în 1786, fiind „reînviat” în 1977, devenind unul dintre cele mai de amploare din municipiu.

Astfel, la ediţia actuală, cea de-a 21-a, au participat subiecţii de gospodărire şi colective artistice din Ucraina, România, Republica Moldova, Polonia etc. Timp de două zile, pe pieţele principale ale Cernăuţiului, în Parcul central de cultură şi odihnă „T. Şevcenko”, au fost organizate expoziţii cu vânzare a mărfurilor de larg consum, produselor alimentare, de cofetărie şi panificaţie, producţie apicolă, cărţi şi producţie poligrafică, articole ale meşterilor populari, tablouri, mobilă, automobile, servicii ale firmelor turistice, de asigurare, de odihnă, au avut loc diverse măsuri cu caracter distractiv (concerte, discoteci, demonstrarea modei etc.).

Conform tradiţiei, Oleksii Kaspruk, primarul Cernăuţiului, a inaugurat Târgul de Sânpetru în prezenţa delegaţilor din Ucraina, România, Republica Moldova şi Polonia.

Cernăuţenii şi oaspeţii municipiului au fost felicitaţi de primarul Cernăuţiului, Oleksii Kaspruk, de Oleksandr Fişciuk, guvernatorul regiunii, de asemenea de Excelenţa Sa, doamna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, care a menţionat perpetuarea datinilor şi tradiţiilor Târgului, prezenţa întotdeauna a românilor la această sărbătoare pitorească municipală.

 Din România, la Târg au participat două delegaţii din partea oraşelor înfrăţite cu Cernăuţiul, cea din Suceava, condusă de viceprimarul Lucian Harşovschi, şi de la Iaşi, condusă de Romeo Olteanu.

www.romanidecentenar.ro

După deschiderea oficială a sărbătorii, colectivele folclorice ucrainene şi româneşti din oraşul Cernăuţi, în special din suburbia Roşa-Stâncă şi din regiune, au susţinut un spectacol muzical pe scena Parcului central de cultură şi odihnă „Taras Şevcenko”, imprimând o doză de sublim în pitorescul târgului, înviorând atmosfera sărbătorească, iar toţi doritorii au avut posibilitatea să-şi procure produse alimentare, băuturi răcoritoare, haine, îmbrăcăminte, foi de odihnă şi tratament la diferite sanatorii şi baze balneare din ţară şi de peste hotare.

Feericul eveniment a continuat cu sărbătoarea ciocolatei, a dulciurilor şi vinurilor, show-uri de focuri şi artificii – astfel Primăria municipiului Cernăuţi a organizat cel de-al 21-lea Târg de Sânpetru. Oaspeţilor Târgului li s-au propus expoziţii cu vânzare a diverselor produse şi mărfuri, un master-class, măsuri distractive, majoritatea cărora au avut loc în Parcul central „T. Şevcenko”, iar pe străzile oraşului s-au desfăşurat expoziţii cu vânzarea produselor şi mărfurilor. În centrul urbei au fost amenajate sute de standuri, unde întreprinzătorii şi antreprenorii din Ucraina şi nu numai şi-au prezentat producţia. Şi-au făcut publice ofertele companiile din sectorul bancar, publicitar, editorial-tipografic.

Inundate de mulţime au fost şi Piaţa Preasfânta Maria, Piaţa Şcolilor, unde şi-au expus producţia meşterii populari, colectivele restaurantelor şi cafenelelor din oraş, brodezele, producătorii de dulciuri şi băuturi. Astfel, pe arterele principale ale municipiului a domnit forfota comerţului şi buna dispoziţie ce i-a înveselit pe locuitorii urbei şi pe oaspeţii ei. Târgul de Sânpetru e o sărbătoare a oraşului ce se desfăşoară o dată în an, aducând bucurie şi clipe mai fericite cernăuţenilor.

DIANA TOMA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: