Bucovina Rădăuţi a început pregătirile pentru noul sezon competiţional

Bucovina Rădăuţi s-a reunit la începutul acestei săptămâni pe stadionul municipal, în vederea începerii pregătirilor pentru viitorul sezon al Ligii a III-a. Pe lângă antrenorul Daniel Bălan au răspuns prezent alţi 17 jucători, printre care şi cele şase achiziţii efectuate în intersezon. Este vorba despre Andrei Cerlincă, Vlad Stănescu, Vasile Dănilă şi Cătălin Coroamă (toţi patru veniţi de la Foresta Suceava), Cosmin Buziuc (Gaz Metan Mediaş) şi Liviu Busuioc (Progresul Frătăuţii Vechi). Din vechiul lot au lipsit portarul Prutean, Vicliuc, Timiş, Tironeac, Alecsandru şi Vişinari, ultimii doi fiind aproape să semneze contracte cu FC Voluntari.

Puianu, Corniciuc, Antonesei, Vitu, D. Bălan, Cerlincă, Stănescu, Dănilă, Buziuc, Busuioc, Ungurianu, C. Coroamă, Ionesi, Stoian, Ciobanu, plus trei jucători aflaţi în probe, au fost prezenţi la reunirea Bucovinei Rădăuţi.

După o primă săptămână de reacomodare la efort, Vitu şi compania vor intra începând de lunea viitoare în regim de semicantonament la baza proprie. „Alb-albaştrii” au programat primul meci amical din intersezon pe data de 19 iulie, în compania divizionarei secunde Aerostar Bacău. Tot în această vară, rădăuţenii intenţionează să-şi mai testeze forţele cu CSM Roman, Ceahlăul Piatra Neamţ, Sănătatea Darabani, Foresta Suceava şi ACS Şomuz Fălticeni. 

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: