O suveranitate numai pentru corupţi

De la venirea PSD la putere, poporului român i se tot repetă că România este stat suveran şi că nimeni nu are dreptul să-i ştirbească suveranitatea. De acord, dar, în afara vorbăriei şi a politicianismului liderilor de la putere, câtă suveranitate mai are poporul român? Înainte de răspuns, să facem lumină în termeni: suveranitatea este un „atribut inerent, inalienabil şi indivizibil al statului, care constă în supremaţia puterii de stat în interiorul hotarelor sale şi în independenţa ei în relaţiile cu alte state” (DEX), iar această suveranitate emană de la popor. Emană de la popor, dar acum se folosesc de ea nu poporul, ci numai câţiva politicieni în propriul interes. De demonstrat.

Popor suveran, aşadar, este acela care dispune el însuşi asupra „supremaţiei puterii în stat în interiorul hotarelor sale”. Cum dispune poporul suveran asupra propriei suveranităţi? Prin vot şi reprezentanţii săi aleşi în Parlament şi Preşedinţie. Dar, la o privire atentă, poporul a dat votul multor politicieni care s-au lepădat imediat de povara reprezentării tuturor cetăţenilor şi au trecut la reprezentarea numai şi numai a intereselor personale. Aşa a dispărut suveranitatea poporului român, prin subtilizare, la fel cum se subtilizează aproape 40% din bugetul naţional.

Poate susţine cineva aflat în deplinătatea facultăţilor mintale că poporul român a decis ca hoţii, corupţii să poată fi aleşi în funcţii şi demnităţi, ca să poată fura după poftă fără să fie pedepsiţi? Nici vorbă. A nu se confunda poporul cu câteva mii de condamnaţi, plus rudele lor sau prietenii, tovarăşii de partid foarte înţelegători şi interesaţi. Crede cineva că dacă nu era Dragnea Liviu condamnat pentru abuz în serviciu ar fi dezincriminat tovarăşii Iordache – Nicolicea – Nicolae, demolatorii Justiţiei româneşti, abuzul în serviciu, scăpându-i pe lângă Dragnea şi pe alţi peste 5000 de îndosariaţi?

Poporul suveran este acela care-şi doreşte ca toate cele trei puteri ale statului cu instituţiile aferente să lucreze în temeiul Constituţiei, în scopul bunei guvernări, al bunăstării tuturora, doar că Guvernul şi Parlamentul au pus la pământ Justiţia şi Preşedinţia, amputându-le mijloacele prin care să protejeze ţara de hoţi şi corupţi. Iată-l pe Şerban Nicolae, marele specialist în suveranitate, care cere statelor străine (aliate!) să nu se amestece în probleme legate de justiţie căci poporul român este suveran, dar nu spune în ce mai constă suveranitatea acestuia de moment ce el, poporul, a hotărât una, iar aleşii fac alta în Parlament!

Pentru Dragnea Liviu şi servitorii săi scrupuloşi suveranitate înseamnă să nu-i deranjeze nimeni, să nu se agaţe nimeni de faptele, afacerile murdare şi averea lor. Se face referire la UE, NATO, ambasadorii statelor aliate, deşi aceştia intervin în virtutea unor tratate şi parteneriate care până acum au funcţionat ireproşabil. Să mai adăugăm că poporul suveran a hotărât printr-o revoluţie sângeroasă şi prin Constituţie că viitorul României trebuie să fie alături de partenerii occidentali, iar suveranitatea poporului cere ca aceste dorinţe populare să fie respectate.

Acum s-a trezit o clică de lideri forţoşi ai coaliţiei de guvernământ să promoveze în exclusivitate acele măsuri care intră în conflict direct cu tratatele internaţionale la care România este parte: mutarea ambasadei la Ierusalim, deşi CE a cerut expres o poziţie comună din partea tuturor statelor membre, slăbirea luptei anticorupţie prin modificarea legislaţiei, în aşa fel ca politicienii şi demnitarii de la putere să nu mai poată fi cercetaţi penal şi condamnaţi, dându-se astfel liber la furat şi delapidat, ca să nu mai vorbim de bătaia de joc a procesului de elaborare a noilor legi…

În alte ţări europene, astfel de măsuri au provocat numeroase revolte populare, dar în România, după OUG 13, protestele s-au diminuat, iar gruparea lui Dragnea Liviu ne induce în eroare că modificările legilor penale ar corespunde voinţei populare. Ideea este promovată şi de numeroşi comentatori, jurnalişti afiliaţi PSD, dar adevărul este că strada a schimbat forma de protest: lumea nu mai iese ca până acum să protesteze fiindcă nu mai vede niciun rost. S-a săturat de promisiuni şi ticăloşii, de corupţie şi hoţii. Unica soluţie: exodul. Şi vor rămâne prădătorii suverani între ei înşişi să-şi împartă ţara.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: