Nais tuqe, papo!

Moş Vişan era un om tare de treabă. Neavând copii, nepoţi sau alţi urmaşi, îşi petrecea întreaga zi având grijă de animalele din gospodărie şi de copacii din grădină. Toate cele din curte aveau un nume şi pentru fiecare-n parte moş Vişan avea câte o vorbă bună. Cel mai drag părea să-i fie un păr, aflat foarte aproape de hotarul gospodăriei, care făcea nişte fructe parfumate şi dulci din care mai toţi copiii de pe stradă se înfruptau. Nu refuza pe nimeni şi prezenţa copiilor în curtea sa îl făcea să-ngrijească copacul cu şi mai mult drag. Singura răsplată pe care o cerea era să îi spui „Nais tuqe, Papo!” (tr: îţi mulţumesc, Moşule!) şi să vorbeşti frumos cu cei din jurul tău. Dacă ştia că ai fraţi acasă, atunci când plecai îţi punea în sân câteva pere pe care să le duci alor tăi, „că poate s-or bucura şi ei!” Din când în când, baba Luludia, soţia lui, îi aducea un pahar de apă şi-i ştergea fruntea asudată cu un ştergar alb ce părea rupt din înaltul norilor. Nu ştiu cum reuşea baba să scoată rufele atât de albe, însă ştiu ce gust aveau gogoşile pe care le-mpărţea de sufletul celor morţi în zile de praznic. Toamna împărţeau must şi iarna ofereau cam jumătate din carnea provenita de la animalele sacrificate. Era o plăcere să stai în jurul lor şi imaginea celor doi te făcea să-ţi doreşti să-mbătrâneşti exact cum ei au făcut-o.

Într-o zi, moş Vişan a căzut lângă păr. Nu s-a mai ridicat chiar dacă baba Luludia l-a tot strigat să vină la masă. Moşul s-a dus să ia prânzul la masa lui Dumnezeu şi a lăsat baba-n urmă să culeagă fructele ce trebuiau împărţite copiilor. Durerea babei Luludia era atât de mare încât o vedeai mai mult la cimitir decât la ea acasă. Uşor-uşor, animalele au dispărut din bătătură şi copacii au început, parcă, să nu mai rodească. Slăbiciunea femeii a fost exploatată de unul dintre vecini, Dirjay, care a considerat ca i-ar sta tare bine acelui copac în curtea sa, aşa ca într-o zi a mutat gardul pentru a-l cuprinde. Babei Luludia nici nu părea să-i pese, grija ei fiind îngrijirea mormântului celui ce i-a fost soţ o viaţă întreagă. Copiii din cartier au observat această schimbare de proprietar pentru simplu motiv că Dirjay nu permitea nimănui să guste din fructele râvnitului copac. Mulţumirile din trecut adresate lui Moş Vişan au fost degrabă înlocuite cu înjurături şi ceva blesteme.

Zi de Paştele Blajinilor. Tot oraşul părea că s-a mutat în cimitir şi zumzetul mulţimii transforma locul odihnei veşnice într-unul de promenadă. Fumul grătarelor şi mesele întinse peste tot prin cimitir pot părea ciudate pentru cei ce nu au crescut cu ideea că cei de dincolo trebuie cinstiţi prin prezenţa întregii familii, ca la o masă de duminică, la căpătâiul mortului. Italieni, greci, români şi armeni au preluat un obicei țigănesc şi l-au ridicat la rang de sărbătoare zonală, păstrând cu sfinţenie obiceiul ca în prima duminică după Înviere blajinii (morţii) să fie pomeniţi. Printre cei pomeniţi era şi moş Vişan… Baba Luludia îşi povestea toate necazurile şi trăirile blajinului Vişan, cu strigăte şi cu sughițuri. Bocetul ei legănat „Vişaneeee, de când ai murit hoţu’ de Dirjay mi-o băgat tot păru’ înăuntru!”, reuşea să-i facă mai pe toţi bărbaţii să zâmbească şi pe femei să-i suduie pe cei ce nu puteau să-şi stăpânească hăhăitul. Toţi înţelegeau suferinţa dată de singurătate şi însingurare şi rămâneau marcaţi de modul în care baba Luludia se ruga de moş Vişan să o ia lângă el. Chipul vesel de altădată devenise una cu pământul şi albul ştergarelor se transformase într-un gri care nu reuşea decât să accentueze imaginea unei umbre. A doua zi, groparii din cimitir au găsit-o pe baba Luludia dormind cu capul sprijinit de crucea lui Moş Vişan. Zâmbea şi chipul îi redevenise blând şi senin. În jur puteai să simţi miros de gogoşi şi gura ţi se îneca într-un parfum de pere. Din acel an, părul aflat în curtea lui Dirjay a refuzat să mai rodească. S-a dus şi el în lumea blajinilor, în curtea lui Moş Vişan şi a babei Luludia, pentru a stârni un alt cor de mulţumiri rostite cu voci de copii: „Nais tuqe, Papo!”.

LUCIAN DIMITRIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: