Emanuel Havrici: Sper că prin legea pe care am iniţiat-o şi care a fost votată vom debloca sectorul forestier

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, modificări la Codul silvic, proiectul supus dezbaterii fiind iniţiat de deputatul PSD de Suceava Emanuel Havrici.

Amendamentul a fost iniţial respins în Comisia de agricultură, silvicultură şi servicii conexe, dar în plen deputaţii au susţinut proiectul iniţiat de Havrici.

Deputatul sucevean a explicat că în urma aprobării acestui amendament la Codul silvic se va menţine ca prioritate asigurarea lemnului de foc pentru populaţie, dar că se va debloca şi sectorul economic forestier.

„Este o lege prin care se intenţionează să se asigure lemnul de foc necesar populaţiei, dar să existe şi resursa forestieră necesară pentru operatorii economici din silvicultură” a declarat Havrici.

El a spus că, în calitate de raportor pentru acest proiect, consideră că se rezolvă probleme din domeniul forestier şi de deblochează o situaţie apărută încă din 2015 şi care a afectat sectorul silvic. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: