Am rămas mai săraci…

Cândva, demult de tot, cam prin anul 1992, am avut marea cinste, onoare şi bucurie să-mi fie întinsă mâna de un om deosebit. Eram la Rădăuţi, după una din activităţile Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, imediat după revigorarea sa. Era cercetătorul Dimitrie Vatamaniuc din Bucureşti, dar bucovinean get-beget, originar din comuna Suceviţa.

L-am întâlnit apoi de mai multe ori. L-am ascultat de nenumărate ori povestind despre o anumită temă, mai ales despre cercetările sale asupra operei lui Mihai Eminescu, dar şi la destule întâlniri, chiar cu elevi de liceu. Ce frumos mai vorbea! Era de un calm remarcabil, nu ridica deloc tonul, asculta cu mare atenţie interlocutorul. Era imposibil ca din conversaţia purtată cu el să nu înveţi ceva. Te învăţa chiar dacă nu-ţi spunea explicit, dar tu înţelegeai după ce analizai ce-ai vorbit cu Domnia-Sa.

L-am cunoscut mai bine într-o situaţie mai deosebită, în urma căreia am avut o discuţie specială. Nu mi se aprobase publicarea unui studiu în revista „Analele Bucovinei” al cărei director era. Întâmplător, la una din activităţi m-a întrebat de ce nu scriu despre problemele pe care le expun cu diferite prilejuri. Atunci i-am povestit întâmplarea.

Pentru ziua următoare m-a invitat la o discuţie asupra articolului. L-a analizat cu atenţie şi m-a întrebat destule lucruri despre cele scrise. A scris pe el „bun de tipar” şi, fără să spună altceva, l-a întins unei persoane pentru publicare. Şi a fost publicat. A fost inclus în numărul următor al revistei. Avea un spirit al dreptăţii rar întâlnit !

www.romanidecentenar.ro

Acum ne pregăteam să-l sărbătorim în septembrie, de ziua sa de naştere. Dar… Aşa cum spunea Emil Ianuş: „acum rătăceşte printre aştri împreună cu Eminescu, pe care l-a venerat”. Iar noi constatăm că am devenit mult mai săraci. Destul de greu ne vom obişnui cu acest lucru sau, poate, niciodată…

 Prof. GH. DOLINSKI

 

Omagiu lui Dimitrie Vatamaniuc, eminescologul

E tristă astăzi Bucovina

Şi-ndoliată este azi,

Un fulger a lovit tulpina

Celui mai falnic dintre brazi.

 

Iar caii timpului în tropot

În patru zări duc trista ştire

Lovind cu coamele în clopot

La Suceviţa-n mănăstire.

 

Şi vin stejarii toţi plângând

Cu lacrimi de durere

Şi vin şi fagii, rând pe rând,

Să-şi ia la revedere…

 

Cu aur, smirnă şi tămâie

Din ceruri a ţinut să vie

Şi Eminescu să-l mângâie

Pe-al său prieten, Dimitrie.

 

Dar el din Sfânta Suceviţă

Luceafărului îi zâmbea:

 – Eu sunt ferice, Mihăiţă,

C-om răsări pe-aceeaşi stea !

 EMILIANUS (EMIL IANUŞ, Bucovina) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: