LIVIU PAPUC răsfoind reviste

Fulguraţii (De ziua Municipiului Rădăuţi – 6 iulie)

Doamna Directoare Vanda Mincu, Camelia (Nuşa) Duzinschi, L. P. – la banchetul de bacalaureat
(sau era „maturitate”, cumva?), în vara lui 1969

În 2005, cu ocazia împlinirii unui secol de existenţă a Liceului nr. 2 – „de fete” – din Rădăuţi (actualul Colegiu Tehnic), ca parte a manifestărilor omagiale s-a iniţiat şi apariţia unui nou număr, festiv, al revistei şcolare „Lumina” (la care am avut bucuria să „ucenicesc” încă de la începuturi, din 1967), în care scop mi s-a cerut să trimit un text evocativ/evocator. De scris – l-am scris; de trimis – încă nu! Purta titlul Fulguraţii – şi cred că nu este nici acum prea târziu pentru a-l face public. Aşadar:

La moment aniversar ce altceva să se potrivească mai bine decât niscai evocări, pe cât posibil sugestive? Dar intrarea în hăţişul amintirilor şi căderea pe panta evocărilor sunt periculoase, pentru că dispare discernământul, sufletul (sentimentul) punându-şi de obicei amprenta asupra oamenilor şi locurilor şi riscând să rezulte imagini deformate. Dar se aşteaptă, oare, lumea şi la altceva?

Liceul nr. 2 („Liceul de fete”) a fost pentru mine cu adevărat o a doua casă, care mi-a oferit confort şi siguranţă, în primul rând prin prezenţa în corpul profesoral a unor dascăli de excepţie, care au reuşit an după an să „producă” promoţii competitive pe plan naţional. Începând cu Doamna Directoare Vanda Mincu, pe care n-am avut-o profesoară, dar care ne-a monitorizat cu tact, aplanând conflicte, şi care ne-a însoţit în excursii (una memorabilă, prin Ardeal, în timpul căreia ne-a recitat Oltul de Octavian Goga, pe atunci autor interzis) sau în deplasarea cu piesa de teatru Înşir-te, mărgărite, de Victor Eftimiu, la Falcău. Şi continuând, fără gând de ierarhizare, cu admirabilul Nicolae Hlinschi, de la care ştiu cel puţin gramatica limbii române (dacă nu mai trec şi lecţiile de viaţă – alţii vor putea evoca şi viaţa alături de Domnia Sa în cadrul cenaclului pe care l-am înfiinţat şi condus în acei ani ai deschiderii de sfârşit de deceniu 7 – sub directa sa supraveghere, dar cu deplină libertate de exprimare), cu Mihai Pop, care în afară de engleză a patronat începuturile noastre editoriale – cu revista „Lumina” (de tot hazul apariţia primelor numere, pentru care a fost nevoie de o cantitate imensă de glicerină, pe care o cumpăram cu rândul de la farmacia din centru, până când am fost luaţi la ochi pentru că produsul respectiv putea fi folosit şi la faimosul TNT), cu impecabilul dascăl, nu numai de istorie, Kamil Iacob, a cărui aparenţă histrionică din clasă era contrabalansată de o largă înţelegere în exteriorul acesteia, cu Bibi Teleagă (probabil s-a întrebat tot timpul ce căutam eu la orele de fizică ale unei clase de reală), cel pe care l-am surprins schimbând replici în greaca veche cu Iacob Kamil, cu doamnele Galan şi Barbu, fiecare dirigintă cu reale aptitudini de formare a unor suflete ezitante de copii şi tineri. Trebuie să-mi aduc aminte cu mult drag de delicata doamnă Buculei la franceză (bine a făcut că n-a iertat nici cea mai mică greşeală – am ajuns şi traducător din această limbă), de mult stresata de către mine doamnă Bejinariu (pasiunea pentru istorie mă făcea să scotocesc tot soiul de volume, din care normal că veneam cu întrebări întru lămurire la, pe atunci, vecina mea de scară), de apriga doamnă Bucătaru (pentru care corul era mai important decât teoretizările muzicale), de matematicienele doamne Ritzschker şi Bondor, de Storoj Petru, permanentul meu antrenor de baschet şi handbal în echipele liceului şi ale oraşului, cu care colindam Regiunea Suceava de pe atunci, organizator de excursii prin toată ţara, dar şi posesor al unei impresionante colecţii de benzi cu muzică din cea mai diversă, de impasibilul latinist Scânteie, la care copiam cu toţii fără frică, ştiind că nu-şi iese din pasul prestabilit şi nici nu întoarce capul să ne surprindă (circula pe atunci o vorbă cum că, fiind dumnealui la plimbarea obişnuită prin oraş, dacă s-ar fi întâmplat să-i ia casa foc – tot nu şi-ar fi schimbat ritmul de mers), de… Uneori îţi apar pe neaşteptate în faţa ochilor feţe dragi, alteori te străduieşti în zadar să rememorezi un nume, un chip, o situaţie… Sigur sunt că au mai rămas destui dascăli admirabili pe care nu i-am pomenit, dar fără intenţie şi fără gând rău. Încercând să scormonesc în căutarea amintirilor neplăcute – descopăr că nu am. Or au existat şi momente din acestea (firesc), dar care s-au estompat până au ajuns să dispară complet.

Regret, regret nespus că nu pot fi de faţă la sărbătorirea acestei cifre rotunde de la înfiinţarea Liceului, ocazie cu care, văzând chipurile dragi ale colegilor şi profesorilor – în viaţă sau în poze – cu siguranţă că amintirile ar fi devenit mai vii şi mai bogate. Îmi rămâne doar speranţa că la o proximă ocazie (nu chiar de încă 100 de ani!) voi putea „recupera”, întâlnindu-mă cu măcar unii dintre cei acum de faţă.

La mulţi ani! Sărbători fericite! La bună vedere!

Liviu Papuc, elev perpetuu în clasele cu A, cele mult vestite pentru ştiinţa de carte şi pentru fireştile accese periodice de indisciplină.

***

Excelentul număr din mai 2017 al revistei rădăuţene „Septentrion”, sub semnătura doamnei Elisaveta Prelipcean, ne aduce un text evocator al Doamnei Director Vanda Mincu, personalitate de care nu am ştiut să mă apropii mai mult în anii de şcoală. Cu trecerea timpului, i-am descoperit un an din viaţă, poate cel mai încărcat de tragism – 1946-1947 – consemnat în filele de jurnal ale lui Leca Morariu (vezi vol. III din Opere. Jurnal vâlcean. 1944-1948, Ediţie îngrijită de Liviu Papuc şi Constantin Poenaru, Iaşi, TipoMoldova, 2012). Atunci, acum 50 şi mai bine de ani, aş fi putut, dacă aş fi ştiut, s-o mai ispitesc pe Doamna Directoare cu mărturii despre profesorul universitar exilat din draga lui Bucovină. N-a fost să fie!

Din Jurnal reiese faptul că familia Mincu făcea parte din cercul de elită al intelectualilor din Râmnicu-Vâlcea, deseori fiind prezentă la întâlnirile de suflet ale refugiaţilor bucovineni şi basarabeni, după cum o dovedeşte chiar prima înregistrare, din 1946: „Marţi, 10/9. Seara cu Upu la familia administratorului financiar Mincu: natala lui Valerică. De faţă şi Săvenii cu d-ra Chişcă şi d-ra «Cârnaţ» – lungă şi deşirată (sora d-nei Wanda Mincu), apoi noul preoţel catolic, de loc din Rădăuţi. Facem muzică bună: Upu – canto; eu, violoncel (chiar şi cu Valerică). Înainte de miezul nopţii acasă” (Upu, uneori Upu Tachi – se ştie deja – era Octavia Lupu-Morariu, soţia profesorului). Peste nici două săptămâni, în contrapartidă, acasă la Morăreni, cu mai intimii Cantemir, Moţit, Panaitescu: „Duminecă, 22/IX. Admirabil de estetic garnisitele mâncăruri ale lui Upu Tachi: roşii umplute cu vinete, împodobite în frunză de pătrunjel, chipurile, cu flori roşii, tot de pătlăgele, mititei vârstaţi cu foi de ardei tăiaţi tăieţei… Darmite plăcinţelele trandafiri şi «băncuţă». Vin berechet, muzică detto. Deci de la 6h d.a. ’! 10h seara – trai neneacă. P.N. Panaitescu (special sărbătorit cu Răbojul), Moţit, fam. Sava (incl. d-na Chişcă) bez Ada (3), fam. Mincu (3), fam. Cantemir (3), Vidrighineştii (2), Vasileştii (2), d-na Stella şi cu noi doi: 18 inşi – care toţi avură locuri (şi mâncărică) cu mobila noastră, minunat aranjată de Upu Tachi”.

Anul Nou 1947 este întâmpinat aşa cum se cuvine, cu un „duios sobor al Basarabiei şi Bucovinei”, de unde nu lipseşte nici doamna Mincu: „Mierc., 1/I. D.a. la Villa Sava – cea idilic-patriarhal oploşită în margine de codru încremenit de iarnă. Duios sobor al Basarabiei şi Bucovinei, cu: D-na Grosu, Păr. Sava cu d-na, Păr. Silvestru cu d-na, Cantemir cu d-na, Lorin şi d-na Grimălescu, un Tanti al lui Cantemir (tot basarabeancă), d-na Mincu (Cernăuţi) şi noi doi. Şi cât de cuviincios îşi cântă ei cântecele: colinzi cu lumânărelele pe pomul Crăciunului, şi Tatăl nostru de C. Porumbescu înaintea cinei, şi La arme («Auzi, departe strigă slabii… ») şi Pe-al nostru steag e scris Unire… De parcă ar (am) fi nişte bieţi finlandezi ascunşi în iarnă şi-n nopţi polare… Şi cât de caldă cordială e această frăţie! Iar apoi muzică şi chiar şi valsuri (dans). Nici studenta (Upu Tachi), venită după frecvenţă, acasă la profesor, nu lipseşte! Încearcă apoi s-o reediteze şi d-na Ada Sava… Cină bogată. Şi – la ora 2 dim. acasă!…”.

Dar… pentru că urmează tristul dar, începând cu 19 ianuarie încep vizitele la „bolnavul inspector financiar Mincu”, bănuit de cancer (în 26 ian.), transportat la Cluj, revenit la Râmnic, unde: „Vin., 28/II. Trec şi pe la muribundul inspector fin. Mincu… Cancer – îmi spunea chiar doamna Vanda. Se caină, acuză, plânge, iartă, speră, se resemnează, ştie că «se curăţă», plânge iar, iertător, face planuri pentru copii… Dramă vibrantă…”. Şi – finalul: „Mierc., 2/IV. La 8 fără 1/4 dim. † Gheorghe D. Mincu. Upu Tachi, foarte devotat la el… Şi eu apoi”, pentru ca vineri 4 apr.: „D.a. înmormântarea lui Gh.D. Mincu. D-na Vanda – atât de topită! Noroc de devotamentul lui Upu Tachi, care, leşinată o ridică în trăsură şi o trezeşte acasă. Seara «masă» la d-lor… cu păr. Silvestru”. După cuvenitele 40 de zile: „Marţi, 13/V. De la ora 10-12 parastasul pentru Mincu. sublimul Tatăl-nostru de C. Porumbescu, zis de Upu Tachi!… Apoi masa la familia Mincu…”.

Anul 1947 urmează cu invitaţii reciproce la film, la ziua lui Leca, la „natala fetiţei mai mărişoare” a doamnei Mincu (3 iulie), la cafeluţă, la „muzică de stil înalt”, cum ar fi pe 24 iunie: „Acasă, cu cântec, flori, cozonac, sărăţele familiile d-na Grosu, Cantemir, şi d-na Mincu cu copiii – veniţi să-l felicite pe LM la Natala lui din… 25/VII!!! Şi iac-aşa ne sărbătorim noi Sânzienele de astăzi – ba şi cu Concertul din astă-seară!”, sau: „Mierc., 23/VII. D.a. muzică şi recepţie (ca pentru 25.VII) cu familia Sava-Grosu (3) şi Mincu (3). Program mult şi duios şi elegiac C. Porumbescu. Şi: Tempi passati, O seară la stână, Souvenir de Nervi…”.

După notaţia din 25 decembrie: „La biserică. Cimitir (unde-i şi d-na Jeni şi d-l Tică Ştefănescu): la Anca, Moţitenii şi Mincu”, pe 2 ianuarie mai este pomenită doamna Mincu, după care dispare din peisajul vâlcean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: