Flash

Se tot vorbeşte, se latră, se miorlăie, se spală (bani, normal) în legătură cu reabilitarea gării din Iţcani. Asta de ani de zile, nu de ieri. Bani s-au tot alocat. Au fost pe acolo nici nu mai ştiu câte echipe de „meseriaşi”. Unii au dat cu var partea dinspre stradă, să se vadă că s-a muncit, alţii au sfărâmat interiorul. Şi a rămas cum s-a discutat. Este vopsit gardul pe dinafară? Este. Bani mai sunt? Păi nu prea. Cât de cât, din miliardele (vorbesc de banii vechi) alocate s-a asfaltat şi un peron intermediar între liniile 2 şi 3. În rest? O trupă de concetăţeni mai tuciurii aduşi Dumnezeu ştie de unde, mai dărâmă prin interior. Ce caută, habar n-am, că nu lucrează la REMAT. Dar ca să vă dau şi declaraţia unuia care este angajat la CFR şi chiar locuieşte în zonă, postată şi pe reţelele de socializare, legat de gară: „Şi se spune că este sau mai bine zis face parte din Patrimoniul UNESCO. Lucrează doar 7-10 muncitori şi o grămadă de nenorociţi şi pupincurişti cu ştaif şi funcţii fură ca în codru. Se băteau pe parchetul din postul de poliţie şi din locuinţele din corpul clădirii unde locuiau salariaţi ai CFR pe care în pragul iernii i-au scos afară ca pe nişte căcaţi. Unde sunt lampioanele de pe peron, gresia din sala mare care avea o vechime de 125, da de 125 ani, lampadarul din holul mare, unde sunt toate alea şi multe altele? Iar Poliţia TF au fost primii care au pârjolit, în loc să apere bunurile tuturor”. Textul îi aparţine celui care l-a postat, al cărui nume îl voi face public când o fi cazul şi dacă mi se va cere în mod expres. Nu avea diacritice, nu sună prea literar, dar reprezintă o realitate. Mi-aş fi dorit să scriu doar de bine legat de Iţcaniul în care am crescut însă… Mulţumim din inimă partidului unic împrăştiat în vreo nici nu mai ştiu exact câte tabere. Că, vorba aia, „pleac-ai noştri, vin ai noştri.“ Ce se mai întâmplă cu noi? Rămânem la fel.

COSMIN LEAHU

www.romanidecentenar.ro
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: