Săptămâna trecută, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice al IPJ Suceava şi cei din cadrul subunităţilor teritoriale de poliţie, în cooperare cu specialiştii Gărzii Forestiere şi ai Direcţiei Silvice Suceava, au organizat mai multe acţiuni punctuale pe raza judeţului, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. Conform datelor oficiale, în cadrul acestora au fost efectuate 47 de controale. Echipele de control s-au văzut nevoite să aplice peste 200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 86.000 lei. În paralel, oamenii legii au confiscat şi peste 21 mc de material lemnos.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii