SJU Suceava

Primele investigaţii imagistice la noul aparat RMN de 1,5 Tesla au început ieri

Managerul SJU Suceava, ec. Vasile Rîmbu, a declarat că primele investigaţii imagistice la noul aparat de rezonanţă magnetică nucleară (RMN) de 1,5 Tesla, repartizat de către Ministerul Sănătăţii, au început, pentru pacienţii spitalului, de ieri. El a anunţat anterior că spaţiul destinat amplasării aparatului a fost amenajat, aparatul a fost instalat în cuşca Faraday, iar personalul medical care îl va deservi a fost instruit deja de reprezentanţii firmei de profil. Rîmbu a mai spus că noul aparat RMN de 1,5 Tesla completează echipamentele moderne existente deja în Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală.

„Vizăm să asigurăm investigaţii imagistice gratuite la noul aparat RMN pentru pacienţii spitalului” a subliniat Rîmbu, adăugând că spitalul nu va renunţa la aparatul RMN la care au fost efectuate până acum investigaţiile medicale, în baza parteneriatului public-privat încheiat cu o firmă de profil.

El a precizat că explorările la RMN se efectuează gratuit pentru pacienţii spitalului, dar că pot fi realizate contra cost şi la cererea pacienţilor.

Propunerile de tarife pentru investigaţiile de rezonanţă magnetică au fost înaintate Consiliului Judeţean Suceava în vederea aprobării, iar acestea sunt cuprinse între 450 de lei şi 1500 de lei, în funcţie de complexitatea explorării şi a regiunilor scanate. Spre exemplu, în cazul investigaţiei pentru trei regiuni ale coloanei vertebrale cu substanţă de contrast, tariful propus este de 1500 de lei, iar pentru explorarea imagistică a abdomenului superior şi inferior nativ, costul propus este de 800 de lei.

Şeful Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală, medicul Adrian Tătăranu, a declarat că investigaţiile la RMN vor fi efectuate de patru medici radiologi având competenţe în acest domeniu, iar explorările imagistice se vor face în intervalul orar 8 – 18. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: