Atletism, Campionatul European de Alergare Montană

Gabriel Bularda, din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere la juniori

În împrejurimile capitalei Macedoniei, Skopje, s-a desfăşurat Campionatul European de alergare montană pentru juniori şi seniori. Din delegaţia ţării noastre a făcut parte şi suceveanul Gabriel Bularda, nimeni altul decât campionul european en titre al juniorilor. Atletul pregătit de Cristian Prâsneac la Clubul Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei a reuşit, din nou, o prestaţie de excepţie, izbutind să-şi apere titlul cucerit anul trecut la Kamnik, în Slovacia. Bularda a fost cronometrat cu timpul de 25 min. 45 sec. Ceilalţi atleţi români s-au clasat astfel: Peter Herman pe locul 16 (27 min. 49 sec.), Adrian Garcea pe locul 18 (27 min. 53 sec.) şi Cătălin Tocilă pe locul 22 (28 min. 33 sec.). România a ocupat locul cinci în întrecerea pe echipe, după Marea Britanie, Turcia, Franţa şi Italia.

„Ne-am pregătit foarte bine în ultima perioadă, la Poiana Braşov, în cadrul unui stagiu de pregătire organizat de Federaţie. Am transpirat mult şi iată că rezultatele muncii noastre se văd. Mă bucur pentru Gabriel, care a demonstrat că titlul obţinut anul trecut nu a fost o întâmplare”, a declarat profesorul Cristian Prâsneac, care a dorit să mulţumească pentru sprijin Primăriei din Vatra Dornei.

www.romanidecentenar.ro

La junioare, echipa România a fost a patra, după Italia, Marea Britanie şi Franţa. La individual, Alexia Hecico a încheiat pe locul 6 (30 min 58 sec), Loredana Viziteu s-a clasat pe 9 (31 min 26 sec), Irina Bordeanu a fost a 17-a (33 min 17 sec), iar Laura Corhană a terminat pe 22 (34 min 10 sec).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: